OCI și Liga Arabă, summit la Riad privind criza din Orientul Mijlociu
OCI și Liga Arabă au luni un summit comun care va avea ca discuții războaiele din Gaza și Liban.
Citește și: Trump și Scholz, pregătiți pentru ”o revenire a păcii în Europa”
Liderii țărilor arabe și musulmane se reunesc luni în Arabia Saudită pentru un summit care va fi consacrat războaielor purtate de Israel în Fâșia Gaza și Liban, transmite France Presse, notează Agerpres. La acest summit comun al Ligii Arabe, o organizație panarabă care cuprinde 22 de țări, și al Organizației Cooperării Islamice (OCI), o organizație panislamică ce cuprinde peste 50 de state musulmane, participanții vor discuta despre ”agresiunea israeliană în curs în teritoriile palestiniene și în Liban” și despre evoluțiile regionale, a precizat duminică agenția oficială saudită SPA.
Astfel, ministrul saudit de externe, Faycal ben Farhane, a făcut apel la organizarea acestui summit la sfârșitul lunii octombrie, în cursul unei reuniuni la Riad a unei noi ”alianțe internaționale” menite să încurajeze crearea unui stat palestinian.
Reuniunea de luni are loc la un an după un summit similar la Riad al Ligii Arabe cu sediul la Cairo și al OCI cu sediul la Jeddah, în cadrul căruia liderii arabi și musulmani au condamnat acțiunile ”barbare” ale forțelor israeliene în Gaza.
Canalul de televiziune de stat El-Ekhbariya a difuzat duminică imagini de la sosirea pe aeroportul din Riad a președintelui nigerian Bola Ahmed Tinubu și a premierului libanez Najib Mikati.
Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, este de asemenea așteptat să participe la summit, a declarat Ministerul pakistanez de Externe, adăugând că una dintre cererile sale ar fi ”încetarea imediată a genocidului din Gaza”.
Summitul din 2023, marcat de divergențe privind Israelul
OCI și Liga Arabă includ țări care recunosc Israelul și altele care se opun ferm integrării sale regionale. Summitul de anul trecut a fost marcat de divergențe cu privire la măsuri precum ruperea legăturilor economice și diplomatice cu Israelul.
Războiul din Gaza a fost declanșat de un atac surpriză lansat de Hamas la 7 octombrie 2023, care s-a soldat cu moartea a 1.206 persoane de partea israeliană, majoritatea civili, potrivit unui bilanț AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.
Peste 43.600 de persoane au fost ucise în campania militară de represalii a Israelului pe teritoriul palestinian, majoritatea fiind civili, potrivit datelor Ministerului Sănătății pentru Gaza al guvernului Hamas.
Războiul s-a extins acum în Liban, unde Israelul desfășoară de la sfârșitul lunii septembrie o campanie de lovituri aeriene împotriva Hezbollah, precum și o ofensivă terestră în sudul țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News