Data actualizării:
Data publicării:

Oana Sîrbu, VIDEO din cabina de teatru a Stelei Popescu. Ce a găsit acolo, la patru ani de la moartea actriței: Singură, fără NIMENI

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Oana Sîrbu a publicat un videoclip emoționant despre Stela Popescu.

Oana Sîrbu a realizat o filmarea incredibilă pe care le-a arătat-o tuturor fanilor săi pe rețelele de socializare. 

Au trecut aproape patru ani de la moartea Stelei Popescu, iar actrița Oana Sîrbu a făcut un video din cabina de teatru a regretatei artiste, pe care o avea la Teatrul de Revistă “Constantin Tănase”.  În video, Oana Sîrbu a arătat unde își ținea Stela Popescu ascunse cele mai dragi lucruri din viața ei.

"În seara asta, din nou în cabina marii artiste, după patru ani. De data asta singură, fără nimeni", a explicat Oana Sîrbu în dreptul video-ului.

Oana Sîrbu a găsit astfel mai multe fotografii din tinerețea Stelei Popescu, alături de colegii de scenă, dar și pălăriile pe care aceasta le folosea în spectacolele de teatru și flori uscate.

De asemenea, pe masa de machiaj era și un omagiu adus marii artiste, la scurtă vreme după ce aceasta s-a stins din viață.

Stela Popescu s-a stins din viață în data de 23 noiembrie 2017, la vârsta de 81 de ani, în urma unui accident vascular cerebral masiv. Stela Popescu a fost găsită fără suflare, în casa ei din Bucureşti, de fiica vitregă, Doina Maximilian.

Ce pensie avea Stela Popescu și ce avere a lăsat

 

Timp de peste 50 de ani, Stela Popescu a încântat publicul din România și nu numai cu rolurile interpretate în filme, piese de teatru și emisiuni de televiziune. A știut ca nimeni alta să aducă zâmbetul pe buzele românilor atât în anii erei comuniste, cât și după revoluția din 1989.

Stela Popescu a muncit foarte mult toată viața și a acumulat o avere impresionantă. După moartea ei, toate proprietățile, bunurile și banii i-au revenit Doinei Maximilian, fiica ei adoptivă.

Femeia a moștenit o avere mare, printre care un bloc cu trei etaje în București, care este estimat la cel puțin 500.000 de euro, o vilă în Crevedia, de 220.000 de euro, vila de la mare, din stațiunea 2 Mai, de 200.000 de euro, dar şi o alta, de peste 250.000 de euro, în București, unde actrița a locuit până în data de 23 noiembrie 2017, când a murit.

În plus, actrița mai deținea și un apartament pe Calea Moșilor, dar și o casă pe strada Thomas Masaryk, mai multe terenuri, dar și un cont de 300.000 de euro.

După peste jumătate de secol petrecut pe scenă, Stela Popescu avea o pensie de 1.500 de lei, potrivit bugetul.ro.

Din fericire pentru marea și regretată artistă, aceasta primea și o indemnizație de merit de la UNITER, de 2.700 de lei. La aceste sume se adăugau banii obţinuţi din reclamele la Farmacia Catena, din drepturile de autor, dar și din alte spectacole la care încă participa, astfel că a putut să ducă o viață decentă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel