"Oameni obligați să meargă la proteste". Acuzațiile senatorului Adrian Țuțuianu
Preşedintele PSD Dâmboviţa, senatorul Adrian Ţuţuianu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă organizată la Târgovişte, că angajaţi ai unei firme i-au spus că au fost obligaţi să meargă la protest.
În cadrul conferinţei, jurnaliştii i-au cerut lui Ţuţuianu să dea exemple de multinaţionale implicate în proteste.
Astăzi am avut trei oameni de la Dărmăneşti, care lucrează la Yazaki şi mi-au spus că dacă este nevoie vor veni şi dau şi declaraţii la instituţiile statului că au fost obligaţi să meargă la protest, a afirmat senatorul social-democrat.
El s-a referit şi la declaraţiile anterioare făcute pe această temă, subliniind că nu este împotriva multinaţionalelor.
Am avut anumite elemente care privesc firmele, am spus public. Unii m-au înjurat, au spus că sunt împotriva multinaţionalelor. Nu sunt deloc împotrivă, a spus Ţuţuianu.
Parlamentarul a mai făcut o referire la multinaţionale, vorbind despre impozitele plătite de aceste mari companii în comparaţie cu ce plătesc IMM-urile.
Sunt publice cifrele, multinaţionalele produc cam 80% din cifra de afaceri şi plătesc cam 3 miliarde de euro profit, ceilalţi, întreprinderi mici şi mijlocii produc 20% din cifra de afaceri şi plătesc 56 de miliarde de euro impozite, a declarat Adrian Ţuţuianu, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News