Data publicării:

O voleibalistă sârbă, amendată pentru un gest rasist la adresa adversarelor thailandeze

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Facebook / Federatia Romana de Volei
FOTO: Facebook / Federatia Romana de Volei

O jucătoare sârbă de volei a fost suspendată după ce s-a comportat rasist cu o adversară.

Conform BBC, jucătoarea sârbă de volei Sanja Djurdjevic a fost suspendată pentru două partide după ce a făcut un gest rasist în timpul unui meci împotriva Thailandei, săptămâna trecută. Sportiva a fost surprinsă cum și-a micșorat ochii cu degetele pentru a-și jigni adversarele, revoltându-i astfel pe fanii din mediul online.

Jucătoarea, care va pierde meciurile echipei sale naționale cu Belgia și Canada, și-a cerut scuze pentru gest, alături de Federația Sârbă de Volei, numind incidentul drept „o simplă neînțelegere”. 20.000 de franci elvețieni este amenda pe care federația va trebui să o plătească pentru ceea ce s-a întâmplat în partida cu Thailanda.

Ce se va întâmpla cu banii

Banii vor fi donați pentru o cauză „care luptă împotriva comportamentului discriminator și/sau pentru finanțarea programelor educaționale privind sensibilitățile culturale pentru familia globală de volei”, a transmis Federația Internațională de Volei (FIVB), marți.

Totul a avut loc pe 1 iunie, în Italia, iar gestul lui Djurdjevic a generat un val de nemulțumiri și chiar o petiție care cerea sancționarea jucătoarei. Aceasta și-a cerut scuze într-o serie de postări pe rețeaua de socializare Instagram, însă contul sârbei a fost făcut privat ulterior.

Ce a transmis Federația Sârbă de Volei

Federația a lansat scuze publice, spunând că este „întristată de evenimentele recente” și de „gestul nefericit”. „Ne cerem scuze sincer față de echipa Thailandei, persoanelor din Thailanda și tuturor care au fost afectați”, a transmis instituția într-un mesaj de pe Facebook.

„Vă rugăm să nu facem din țânțar armăsar! Sanja este conștientă de greșeala sa și imediat și-a cerut scuze de la întreaga echipă thailandeză. Doar voia să le transmită coechipierelor ei «haideți să ne apărăm ca ele acum», nu a vrut să jignească pe nimeni. Bineînțeles, totul a fost nefericit”, se mai arată în mesajul sârbilor de pe rețeaua de socializare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel