Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

O tehnologie elveţiană a ajutat un pacient cu Parkinson să meargă din nou (Reuters) - Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Un pacient care suferea de multă vreme de Parkinson, Marc Gauthier, obligat până de curând să trăiască doar în perimetrul locuinţei sale, a devenit prima persoană din lume care a beneficiat de un implant elveţian care i-a îmbunătăţit spectaculos capacitatea de a merge, transmite Reuters

Marc Gauthier, în vârstă de 63 de ani, a primit o neuroproteză la Spitalul Universitar din Lausanne (CHUV), conţinând un câmp de electrozi plasaţi pe măduva spinării. Combinat cu un generator de impulsuri electrice plasat sub pielea abdomenului său, noul dispozitiv stimulează măduva spinării pentru a-i activa muşchii picioarelor.

'Mi-a schimbat viaţa, pentru că acum sunt independent', a spus pacientul, originar din oraşul francez Bordeaux, în timp ce se afla alături de doctorii săi de la CHUV. 'Pot să plec de acasă, să fac diverse treburi. Mă duc chiar şi pe jos', a adăugat el.

VIDEO

Parkinson este o boală neurologică degenerativă, caracterizată prin simptome precum tremurături, rigiditate şi dificultăţi de echilibru şi coordonare. Incidenţa acestei boli s-a dublat în ultimii 25 de ani, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Estimările de la nivel global indică peste 8,5 milioane de oameni care sufereau de această maladie în 2019. Gregoire Courtine, unul dintre medicii care au coordonat proiectul, a dezvăluit că impulsurile electrice trimise spre măduva spinării pacientului i-au permis acestuia să meargă precum o persoană care nu are această boală.

'Credem cu tărie că mulţi indivizi ar putea beneficia de această terapie', a declarat Gregoire Courtine, profesor de ştiinţe neurologice la Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Lausanne (EPFL), Universitatea din Lausanne şi CHUV. Publicat luni în revista Nature Medicine, studiul coordonat de echipa profesorului Courtine la Centrul de cercetare NeuroRestore, sugerează că tehnologia ar putea fi utilizată pe scară mai largă la pacienţi cu forme avansate de Parkinson, întrucât majoritatea acestor pacienţi suferă din cauza unor probleme grave de mobilitate.

Dave Marver, CEO-ul de la Onward Medical, compania care a proiectat dispozitivul, spune că acesta, deşi este similar cu defibrilatoarele şi instrumentele implantabile folosite în gestionarea durerilor, este unic în ceea ce priveşte abilitatea sa de a viza măduva spinării printr-o cale specifică şi flexibilă.

'Pentru angajaţii din sistemul de sănătate, dispozitivul va arăta şi va fi perceput ca ceva familiar, însă el oferă o terapie care nu există astăzi', a spus Dave Marver.

Echipa medicului Gregoire Courtine intenţionează să realizeze teste clinice pe alţi şase noi pacienţi anul viitor. 'Prin această terapie, dacă oamenii pot căpăta mai multă încredere şi pot să iasă din casă, să aibă interacţiuni sociale mai bune şi să facă mai multe lucruri, atunci este vorba despre un plus enorm în ceea ce priveşte activităţile lor zilnice şi calitatea vieţii', a declarat Jocelyne Bloch, chirurgul neurolog care a realizat operaţia pe Marc Gauthier şi care este codirectoare a centrului NeuroRestore. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel