Data actualizării:
Data publicării:

O substanță reduce cu 30% mortalitatea din cauza diabetului de tip 2

Autor: Cristina Alexandrescu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

n studiu de mare importanță pentru cercetările în domeniul diabetului, prezentat joi la Stockholm (Suedia) la Congresul anual de diabetologie și publicat simultan în New England Journal of Medicine, demonstrează pentru prima oară efectul benefic al unui produs antidiabetic asupra sistemului cardiovascular: empagliflozina ar reduce cu 30% mortalitatea în rândul pacienților diabetici de tip 2 care prezintă un risc cardiovascular ridicat.

Pe termen lung, diabeticii pot suferi complicații ca infarct, AVC, etc., mai ales în cazul în care nu își controlează periodic glicemia. Până acum însă nu fusese dovedit clar faptul că intervenția asupra diabetului ar avea efect benefic asupra evenimentelor cardiovasculare, arată Samy Hadjadj, diabetolog la Poitiers (Franța), scrie Agerpres.

Studiul EMPA-REG, desfășurat pe mai mult de 7.000 de pacienți cu diabet de tip 2, a avut ca scop verificarea siguranței empagliflozinei pentru inimă și vasele sanguine. Substanța aparține familiei inhibitorilor de SGLT2 (cotransportor glucoză-sodiu) și acționează favorizând eliminarea zahărului în urină. În cadrul experimentului, oamenii de știință au comparat apariția unor evenimente de natură cardiovasculară, numărul de decese, dar și spitalizările după o problemă cardiacă sau vasculară la pacienții care luau un tratament standard pentru diabet (sulfamidă, metformină), cu sau fără empagliflozină.

[citeste si]

"Numărul evenimentelor cardiovasculare a scăzut cu 14% în grupul care primea această substanță. Este un rezultat foarte bun", a spus Sami Hadjadj. În realitate numărul infarcturilor și al accidentelor vasculare cerebrale nu a scăzut semnificativ, însă s-a redus cel al deceselor din cauze cardiovasculare, mai mici în grupul tratat. În plus, substanța, administrată o dată pe zi pe cale orală, a dus la scăderea cu 32% a mortalității, indiferent de cauze, ceea ce reprezintă o eficiență aproape neașteptată, potrivit specialiștilor. Ei apreciază că acum este important de înțeles mecanismul prin care empagliflozina reduce rata mortalității.

Eficiența empagliflozinei, administrată singură sau în combinație cu un tratament standard, în scăderea glicemiei fusese demonstrată anterior. Substanța are autorizație de comercializare pe piața europeană pentru tratamentul diabetului de tip 2 din 2014.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel