Potrivit unui comunicat de presă dat miercuri publicităţii, în următoarele două zile nu se vor ţine cursuri în clasa pregătitoare şi în clasele I, a II-a, a III-a şi a IV-a, unde absenteismului elevilor a depăşit 20% din totalul celor care frecventează cu regularitate unitatea de învăţământ. Decizia a fost luată la propunerea conducerii unităţii de învăţământ, de comun acord cu Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Covasna pentru a preveni răspândirea virozelor respiratorii. 'Măsurile ce vor fi întreprinse după suspendarea cursurilor sunt supravegherea unităţii de învăţământ menţionate, prin triaj zilnic la toate clasele, urmărirea absenteismului, raportarea datelor la IŞJ Covasna şi DSP Covasna, precum şi igienizarea spaţiilor şcolare', se arată în comunicat. În ultimele două luni au mai fost suspendate cursurile parţial sau total şi în alte şcoli şi grădiniţe din judeţul Covasna, din localităţile Sfântu Gheorghe, Calnic, Micfalău, Covasna, Cernat şi Băţanii Mari. Prima şcoală în care s-a luat această măsură a fost Colegiul Naţional 'Mihai Viteazul' din Sfântu Gheorghe care, la finele lunii ianuarie, şi-a suspendat cursurile pentru câteva zile după ce peste 20% dintre elevi nu au mai venit la şcoală, fiind bolnavi.
Viroze
De asemenea, luna trecută Spitalul Judeţean de Urgenţă 'Fogolyan Kristoff' din Sfântu Gheorghe a luat decizia de a interzice, vizitarea pacienţilor internaţi pentru a evita riscul răspândirii virozelor în rândul acestora. Managerul spitalului, Andras Nagy Robert a declarat, pentru AGERPRES, că sezonul gripal actual a fost mai puţin sever faţă de ultimii doi ani, anul acesta nefiind înregistrat niciun deces din cauza gripei în judeţul Covasna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol