O rară vioară Stradivarius, vândută la licitaţie în New York pentru o sumă uriașă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
O rară vioară Stradivarius, vândută la licitaţie în New York pentru o sumă uriașă / Foto Tom Swinnen Pexels
O rară vioară Stradivarius, vândută la licitaţie în New York pentru o sumă uriașă / Foto Tom Swinnen Pexels
Un rar exemplar de vioară Stradivari a fost vândută în cadrul unei licitaţii la New York pentru suma de 15,34 milioane de dolari, mai puţin decât recordul de 15,9 milioane de dolari stabilit pentru o astfel de vânzare, conform unui anunţ al casei de licitaţii Tarisio, transmite sâmbătă AFP. 

'Seidel a fost şi profesorul lui Albert Einstein. Această vioară s-a aflat alături de marele matematician în timp ce acesta interpreta împreună cu Seidel cvartete în casa sa din   Princeton, New Jersey', a declarat vineri pentru AFP Jason Price, fondator şi director al Tarisio, societatea specializată în vânzarea de instrumente rare.

Toscha Seidel, care a emigrat în SUA în anii '30 şi Albert Einstein, care a fugit de regimul nazist, au participat la un concert la New York în 1933 pentru a susţine oamenii de ştiinţă germani care plecau din ţara condusă de nazişti. Dintre miile de instrumente produse de celebrul lutier cremonez, în prezent mai există aproximativ 600.

Care sunt cele mai dorite şi mai apreciate viori Stradivarius

'Multe se află în muzee, altele aparţin unor fundaţii şi nu sunt de vânzare. Printre cele care au supravieţuit până în prezent există şi câteva care sunt cunoscute drept exemple ale aşa-numitei perioade de aur (aproximativ 1710 - 1720) pentru Antonio Stradivari. Iar în cea mai mare măsură, acestea sunt cele mai dorite şi mai apreciate', a precizat Jason Price. Această vioară a făcut parte din colecţia niponă Munetsugu.

Nu se știe cine este cumpărătorul

Casa de licitaţii Tarisio nu a oferit niciun fel de date cu privire la cumpărător. Recordul de vânzare pentru un Stradivari a fost atins în 2011, când o vioară botezată 'Lady Blunt', pentru că i-a aparţinut lui Lady Anne Blunt, nepoata poetului Lord Byron, a fost vândută la Londra pentru suma de 15,89 milioane de dolari. În 2014 o altă vioară, al cărei preţ minim de licitaţie a fost stabilit la 45 de milioane de dolari, nu şi-a găsit cumpărător în cadrul unei licitaţii organizate de Sotheby's, notează Agerpres.

Exemple de alte licitații surprinzătoare

Trofeul de la Eurovision:

Câștigătorii Eurovision au vândut trofeul cu 900.000 de dolari  și vor cumpăra drone Bayraktar pentru armata ucraineană.

Kalush Orchestra, care a câştigat concursul Eurovision 2022, a vândut trofeul la licitaţie cu 900.000 de dolari şi va folosi banii pentru a cumpăra trei drone pentru armata ucraineană.

Vânzarea premiului mare obținut la Eurovision 2022 a coincis cu apariția trupei la un concert caritabil la Berlin, scopul căruia a fost colectarea de fonduri pentru echipamente medicale.

În urmă cu două săptămâni, trupa ucraineană câştigătoare a Eurovisionului a anunţat şi că va organiza un turneu în Europa cu scopul de a strânge fonduri pentru armata ucraineană, conform zdg. (Vezi continuarea AICI)

Tricoul purtat de Maradona contra Angliei în 1986:

Tricoul purtat de fostul mare fotbalist argentinian, Diego Maradona, la meciul cu Anglia de la Cupa Mondială 1986 a fost vândut la licitaţie pentru aproape 9,3 milioane de dolari, ceea ce a doborât toate recordurile pentru un tricou sport de colecţie, a anunţat miercuri casa de licitaţii Sotheby's, transmite AFP.

Recordul anterior a fost deţinut de un tricou purtat de fostul mare jucător american de baseball Babe Ruth la sfârşitul anilor 1920, care s-a vândut în 2019 pentru 5,6 milioane de dolari. Vânzarea tricoului lui Maradona se desfăşura online din 20 aprilie şi s-a încheiat miercuri dimineaţa.

De peste 35 de ani, tricoul lui Maradona se afla în proprietatea fostului internaţional englez Steve Hodge, care a făcut schimb de tricouri cu mijlocaşul argentinian la finalul meciului câştigat cu 2-1 de naţionala sud-americană, graţie golurilor marcate în repriza secundă de "El Pibe d'Oro".

„Sunt mândrul proprietar al acestui obiect de peste 35 de ani, de când eu și Diego am făcut schimb de tricouri după celebrul meci", a declarat Hodge la punerea în vânzare. (Vezi continuarea AICI)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel