Data publicării:

O primărie a intrat în carantină. Unul dintre angajați, confirmat cu Covid-19

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Autoritățile au închis o primărie după ce un angajat a fost infectat cu coronavirus. Angajații au intrat în autoizolare. 

Toţi angajaţii Primăriei Bran sunt izolaţi la domiciliu, după ce unul dintre aceştia a fost confirmat cu COVID-19, a informat, marţi, Instituţia Prefectului Braşov, scrie Agerpres. 

Potrivit sursei citate, "o persoană din cadrul Primăriei Bran a fost confirmată pozitiv cu COVID-19 la primul test".

Măsuri urgente de protecție 

"Pentru a proteja cetăţenii şi funcţionarii instituţiei, în urma anchetei epidemiologice s-a decis ca aceştia din urmă să rămână în izolare la domiciliu", a precizat Instituţia Prefectului, care citează Primăria Bran.

Conform aceleiaşi surse, în cursul zilei de marţi ar urma să se facă dezinfecţie în sediul Primăriei Bran, iar, începând de miercuri, să se reia parţial activitatea cu funcţionarii care nu au avut contact cu persoana depistată pozitiv cu coronavirus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel