O poșteriță a salvat un câine de la moarte, după ce a lăsat un mesaj pe camera de supraveghere
A văzut câinele rănit în curte și a acționat imediat. Astăzi este eroina cartierului!
Holle Keene Prigmore a devenit cunoscută pe internet după ce a salvat câinele unei familii. Imaginile postate de stăpânii patrupedului au devenit rapid virale pe rețelele de socializare. Camerele de supraveghere au surprins momentul în care poștărița aducea corespondența la familia din Georgia și a observat câinele suferind în curte. Acest câine din rasa Beagle fusese mușcat de un șarpe, motiv pentru care femeia a luat decizia imediată de a-l duce la veterinar pentru a verifica mușcătura.
Stăpânii câinelui, Kelsey și Aaron Proctor, s-au panicat când au ajuns acasă și au observat că animalul de companie lipsește. Îngrijorați, au verificat înregistrările de pe camerele de supraveghere pentru a înțelege ce s-a întâmplat. În acest timp, Holle, poștărița care a descoperit câinele suferind, a anticipat îngrijorarea stăpânilor așa că a scris un mesaj pe telefonul mobil și l-a arătat către camera de supraveghere, scrie People.
Holle Keene Prigmore/ Foto: Facebook
„Beagle-ul vostru a fost mușcat de un șarpe. L-am dus la veterinar”, este mesajul lăsat de Holle Keene Prigmore.
„Această femeie ne-a dus câinele la veterinar și ne-a lăsat un mesaj pe camera de supraveghere. Vreau să-i mulțumesc din suflet. Din fericire, Ginger va fi bine și cred cu adevărat că este datorită acestei femei”, a scris Kelsey Proctor pe pagina de Facebook. Postarea s-a viralizat imediat, iar Holle Keene Prigmore a comentat: „Mi-a făcut plăcere să vă ajut. Ginger este un puiuț adorabil”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News