O orchestră israeliană a cântat melodia preferată a lui Hitler
Orchestra de Cameră Israeliană a cântat Idila lui Siegfreid la Bayreuth, la festivalul dedicat lui Wagner. Richard Wagner, compozitorul preferat al lui Hitler, a fost o sursă de insipraţie penru ideologia antisemită a liderului nazist.
O orchestră israeliană a intrat în istorie marţi seara, după ce a cântat o compoziţie a lui Richard Wagner, preferatul lui Hitler, la Festivalul Bayreuth din Berlin, anunţă Foxnews. Orchestra de Cameră Israeliană a cântat în faţa unei audienţe numeroase, în primul rând aflându-se două dintre nepoatele compozitorului antisemit.
"Idila lui Siegfried" este un poem simfonic de 20 de minute, compus de Wagner pentru a doua sa soţie, Cosima, la naşterea fiului său Siegfried, în 1869. Interpretarea piesei a scandalizat mulţi evrei.
Opiniile antisemite ale lui Wagner, care era împotriva "coruperii spiritului german de către evrei", au fost o sursă de admiraţie şi de inspiraţie pentru Fuhrer. Compoziţiile lui Wagner au fost "coloana sonoră a Holocaustului", se auzeau în lagărele de exterminare naziste.
Hitler a patronat festivalul Bayreuth, fondat de Wagner, din 1933 până în 1939. Nu este de mirare că muzica lui Wagner este un tabu în Israel. Deşi nu este pentru prima oară când o orchestră israeliană cântă o compoziţie a lui Wagner (în 2001, o orchestră consudă de Daniel Barenboim a interpretat o bucată din Tristan şi Isolda la Ierusalim), decizia de a rupe acest tabu, prin faptul că o orchestră evreiască a cântat o piesă a unui compozitor care îi ura, chiar în locul în care Hitler îl venera pe Wagner, a stârnit o dezbatere naţională despre amintire, artă şi gust.
"Un abandon scandalos al solidarităţii cu cei care au suferit din cauza naziştilor", a spus Elan Steinberg, conducătorul Adunării americane a Supravieţuitorilor Holocaustului şi a Urmaşilor lor. Unii politicieni au cerut chiar ca finanţarea orchestrei să fie tăiată.
Roberto Paternostro, şeful Orchestrei de Cameră Israeliene, a cărui mamă a supravieţuit genocidului nazist, a apărat spectacolul de la Bayreuth: "Ideologia şi antisemitismul lui Wagner au fost îngrozitoare, dar, pe de altă parte, a fost un mare compozitor".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News