O nouă tehnologie dezvoltată în domeniul imagisticii medicale, realizată sub forma unei sonde chimice, este capabilă să fotografieze şi să monitorizeze felul în care se formează tumorile, informează Press Association.
Diagnosticarea timpurie şi tratarea pacienţilor cu cancer ar putea fi stimulate considerabil de noul instrument, ce a fost creat de cercetătorii de la Universitatea Edinburgh pentru a detecta celulele-cheie implicate în această maladie.
Noul tip de sondă chimică poate să îi ajute pe medici să monitorizeze progresia tumorilor şi felul în care celulele imunitare pot avea o influenţă pozitivă sau negativă în evoluţia bolii.
Takanori Kitamura, cercetător la MRC Centre for Reproductive Health din cadrul acestei universităţi, a explicat: "Această tehnologie ne permite să vedem felul în care un tip specific de celule imunitare afectează modul în care cresc tumorile. Această descoperire va fi importantă pentru îmbunătăţirea diagnosticării pacienţilor".
Cercetătorii de la Universitatea Edinburgh au mai spus că viitoarele versiuni ale dispozitivului creat de ei vor deschide calea către monitorizarea micilor modificări de ordin chimic ce apar în interiorul ţesuturilor organismului uman.
De asemenea, noua tehnologie ar putea fi utilizată de medici pentru a monitoriza felul în care pacienţii răspund la tratamentele oncologice.
Marc Vendrell, cercetător la Centre for Inflammation Research, organism aflat în cadrul aceleiaşi universităţi, a adăugat: "Este o descoperire importantă pentru capacitatea noastră de a studia rolul pe care celulele imunitare îl joacă în evoluţia tumorilor. Sperăm că noua tehnologie va accelera apariţia unor terapii mai bune pentru a opri dezvoltarea metastazelor".
Studiul, publicat în revista Angewandte Chemie, a fost finanţat de Comisia Europeană, Medical Research Council şi Wellcome Trust. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă