O navă cu 33 de imigranți sirieni a fost interceptată în apele teritoriale românești
33 de imigranţi sirieni, între care și copii, au fost descoperiți, sâmbătă noapte de politiştii, de frontieră pe un vas aflat în apele teritoriale românești ale Marii Negre.
Sirienii se deplasau cu un velier de 20 metri lungime, fără pavilion arborat, scrie digi 24.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, la bordul velierului erau 20 de bărbați, opt femei și șapte copii din Siria.
Imigranții aveau două călăuze turce, cu care se înțeleseseră să fie transportați într-o țară Schengen. Cum România nu este o țară Schengen, din România ar fi urmat să fie preluați către altă destinație.
Nava a fost interceptată în zona Cap Aurora după ce nu a răspuns la semnalele radio transmise de autoritățile românești.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News