Data publicării:

O ''limbă'' artificială, inventată în Scoţia, poate contribui la lupta contra comerţului cu whisky contrafăcut

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

O limbă ''artificială'', care poate depista diferenţele subtile între tipurile de whisky, poate ajuta în lupta contra comerţului cu alcool contrafăcut, a anunţat o echipă de oameni de ştiinţă din Scoţia, citată luni de Press Association.

Inginerii scoţieni au realizat un degustător artificial care exploatează proprietăţile aurului şi aluminiului pentru a testa diferenţele dintre băuturile alcoolice.

Tehnologia poate depista diferenţele subtile dintre acelaşi tip de băutură alcoolică, maturat în butoaie diferite, cu o acurateţe de peste 99% şi care poate face diferenţa între sortimentele de 12, 15 sau 18 ani.

Îl numim limbă artificială deoarece acţionează în mod similar limbii umane; ca şi noi, nu poate identifica substanţele chimice individuale în funcţie de care gustul cafelei diferă de cel de suc de mere, însă poate releva cu uşurinţă diferenţa dintre aceste combinaţii chimice complexe, a explicat Alasdair Clark de la Universitatea Glasgow.

Nu suntem primii cercetători care au creat o limbă artificială, însă suntem primii care realizează o limbă artificială care utilizează două tipuri diferite de 'papile gustative' la scară nanometrică, ce oferă mai multe informaţii despre 'gustul' fiecărei mostre şi oferă un răspuns mai rapid şi mai precis. În acest experiment ne-am concentrat pe whisky, însă limba artificială ar putea fi utilizată cu uşurinţă pentru a 'gusta' orice fel de lichid, ceea ce înseamnă că ar putea fi folosită pentru o diversitate de aplicaţii, a precizat Clark.

Pe lângă potenţialul evident de utilizare în identificarea alcoolului contrafăcut, (limba artificială) poate fi folosită în cadrul testelor pentru siguranţa alimentară, controlul calităţii, securitate... orice domeniu în care ar putea fi utilă o metodă portabilă şi reutilizabilă de degustare, a adăugat cercetătorul.

Cercetările au fost efectuate de ingineri şi chimişti de la universităţile din Glasgow şi Strathclyde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel