Data publicării:

O jurnalistă, găsită moartă, după ce denunţase violenţe ale poliţiei

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
O jurnalistă, găsită moartă, după ce denunţase violenţe ale poliţiei / Foto: Pixabay
O jurnalistă, găsită moartă, după ce denunţase violenţe ale poliţiei / Foto: Pixabay

O jurnalistă a fost găsită spânzurată după ce denunţase violenţe ale poliţiei.

O jurnalistă argentiniană care denunţase violenţe poliţieneşti în provincia Corrientes, în nordul Argentinei, a fost găsită spânzurată la domiciliul său, au anunţat duminică surse din cadrul poliţiei, informează Agerpres, citând AFP. Potrivit anchetatorilor, ar fi vorba de omucidere.

Trupul jurnalistei Griselda Blanco, 45 de ani, a fost descoperit de unul dintre fraţii ei, sâmbătă, în locuinţa sa din Curuzu Cuatia, la circa 600 de km nord de Buenos Aires. Ipoteza sinuciderii a fost îndepărtată rapid, iar un fost partener de viaţă al jurnalistei, suspectat de omucidere, a fost arestat, au precizat aceleaşi surse.

Victima avea urme de lovituri, fire de păr au fost descoperite în mâinile sale - ceea ce sugerează că ea a încercat să se apere - şi nicio urmă de efracţie nu a fost constată la domiciliul ei, adaugă sursa.

Familia nu crede că fostul ei partener este vinovatul



Familia Griseldei Blanco şi-a exprimat însă dubiile în privinţa vinovăţiei fostului partener Armando Jara, şi el jurnalist.

"Nu cred că aceasta trebuie calificat drept feminicid (...). În opinia mea, Jara nu are nimic de-a face cu aceasta, chiar dacă noi aşteptăm expertizele şi rezultatele lor", a declarat Lautaro Cesani, unul dintre fiii pe care victima îi avea cu un alt fost partener de viaţă.

Jurnalista ar fi primit amenințări după ce publicase articole despre presupuse violenţe ale poliției



Potrivit lui Cesani, Griselda Blanco a primit ameninţări după ce publicase, pe site-ul său de ştiri locale intitulat "Griselda Blanco Noticias", articole despre presupuse violenţe atribuite poliţiei din provincia Corrientes, precum şi un caz de neglijenţă într-un spital.

Parchetul a înlăturat de la anchetă poliţia locală şi a încredinţat-o poliţiei federale argentiniene.

Federaţia argentiniană a lucrătorilor din presă (Fatpren) şi-a exprimat într-un comunicat "profunda îngrijorare", subliniind că jurnalista Griselda Blanco "denunţase nereguli în cadrul unui spital local şi al puterii politice şi poliţieneşti".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel