Data publicării:

O insectă de la Muzeul de Ştiinţe Naturale din Londra a fost numită după activista Greta Thunberg

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un mic coleopter de culoarea mierii a fost numit vineri după activista suedeză Greta Thunberg de către entomologul care a descoperit existenţa sa, a anunţat Muzeul de Ştiinţe Naturale din Londra, relatează AFP. 

'Am ales acest nume pentru că sunt foarte impresionat de activitatea tinerei activiste şi am vrut să aduc un omagiu contribuţiei sale excepţionale la problemele de mediu', a declarat Michael Darby, care a descoperit micuţul coleopter din subfamilia Ptinidae printre cele 22 de milioane de exemplare din colecţia muzeului. 'Nelloptodes gretae' măsoară mai puţin de un milimetru lungime şi nu are ochi sau aripi.

Insecta a fost găsită în solul din Nairobi în anii 1960, a precizat muzeul într-un comunicat. Responsabilul colecţiei de coleoptere, Max Barclay, a explicat că sute de specii trebuie încă descoperite în vasta colecţie a muzeului şi în întreaga lume, unele dintre ele dispărând înainte de a fi indexate din cauza pierderii biodiversităţii. 'Prin urmare, este foarte potrivit ca cea mai recentă descoperire să poată fi numită după cineva care s-a luptat să apere natura şi să protejeze speciile vulnerabile', a spus Max Barclay, conform Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel