O infirmieră le punea sedativ în cafea colegilor. Motivul bizar din spatele gestului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
O infirmieră și-a intoxicat trei colegi, după ce a recunoscut faptul că a turnat un sedativ puternic în cafetieră, în timpul schimbului său dintr-un spital.

Totul s-a petrecut într-un spital din vestul Franţei. Femeia și-a intoxicat trei dintre colegi, a transmis miercuri justiţia, conform AFP.

Două infirmiere şi două îngrijitoare dintr-un centru medical din Bayeux s-au simţit rău. Mai mult, victimele şi-au pierdut cunoştinţa. Ulterior, și-au revenit, după un tratament corespunzător, a spus parchetul din Caen, într-un comunicat de presă.

Suspecta, în vârstă de 49 de ani, a fost descoperită prin intermediul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, prin teste de urină, dar și printr-o analiză a programelor de lucru. În timpul arestului preventiv, femeia a recunoscut faptul că a turnat în cafetiera din sala de odihnă două fiole de 50 mg de Hypnovel.

Cum a încercat să își motiveze gestul 



"Ea a declarat că era într-o stare de oboseală extremă şi a făcut acest lucru deoarece voia să "doarmă", dar nu a explicat de ce a turnat anestezicul în cafetieră în loc să îl pună doar în ceaşca sa, deşi ştia că şi alţii îl vor consuma", a zis procurorul Joel Garrigue.

O anchetă judiciară pentru "intoxicare, administrare de substanţe nocive şi furt" a fost deschisă în acest caz. Totodată, s-a solicitat plasarea asistentei în arest preventiv.

Investigaţiile au condus la o legătură cu afecţiuni similare care au fost raportate în octombrie 2017, tot ca urmare a consumului de cafea de către personalul spitalului, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel