O femeie şi cei trei copii ai săi, ucişi în locuinţa lor din Bruxelles
O crimă odioasă a îngrozit un întreg cartier din Bruxelles. O femeie şi cei trei copii ai săi au fost ucişi cu bestialitate chiar în locuinţa lor, corpurile neînsuflețite fiind descoperite chiar de soţul femeii. Poliţia încearcă să elucideze misterul crimei şi să găsească asasinul.
Odioasă crimă l-a îngrozit pe bărbatul femeii, un indian de religie sikh, care nu-și poate reveni din șocul produs la vederea celor patru cadavre și încearcă să înţeleagă ce a dus la o asemenea violenţă, scrie RTV.net.
"Era întuneric! Mi-am strigat soţia şi băieţii, dar nimeni nu a răspuns. Am aprins lumina şi am văzut sânge peste tot", a povestit bărbatul, momentul sinistru în care și-a descoperit familia decimată.
Soţia şi doi copii, în vârstă de 5 şi 7 ani, erau în sufragerie. Mezinul familiei, în vârstă de 3 ani, a fost omorât în dormitorul său.
Întreg cartierul este îngrozit de ceea ce s-a întâmplat și toți localnicii se tem că și ei ar putea cădea victimă aceluiași asasin, deși primarul Vincent Wolf a încercat să-i calmeze.
"Nu ştiu exact să spun ce s-a întâmplat, deoarece nu am informaţii din cadrul anchetei. Însă, este vorba despre o problemă a familiei, din mediul apropiat al familiei. Nu este vorba despre o problemă de siguranţă publică, de agresiuni pe stradă", a declarat primarul carierului.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a afla ce s-a întâmplat în apartament și pentru a da de urma criminalului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News