
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Timiş, o femeie în vârstă de 53 de ani a fost transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale după ce ar fi căzut de la etajul 10 al unui bloc din orașul Timişoara.
După primirea apelului la 112, Poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Urbană Timişoara au fost informați că o femeie este căzută pe acoperişul intrării în scara blocului.
Aceștia s-au deplasat la fața locului și au confirmat informațiile primite. Ulterior a rezultat că femeia s-ar fi aruncat de la etajul 10 al blocului. Aceasta a fost dusă la spital pentru a i se acordă îngrijiri medicale de specialitate.
A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor fi continuate pentru a se stabili cauzele şi condiţiile care au condus la producerea incidentului, potrivit Agerpres.
VEZI ȘI: Accident cu trei motociclete în Vâlcea. Trei persoane au fost transportate la spital
Un accident în care au fost implicate trei motociclete s-a produs, marţi seara, în Drăgăşani, Vâlcea. În urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital, potrivit autorităţilor din judeţul Vâlcea.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea a transmis că vehiculele ar fi părăsit partea carosabilă.
O ambulanţă SMURD s-a deplasat la fața locului, împreună cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
'În urma accidentului, în care au fost implicate trei motociclete, care au părăsit partea carosabilă, patru persoane au fost evaluate medical de către paramedicii SMURD şi echipajul SAJ. Ulterior, trei dintre acestea au fost transportate la Compartimentul de Primiri Urgenţe Drăgăşani, iar a patra persoană a refuzat transportul la spital', potrivit reprezentanţilor ISU Vâlcea. ... Citește mai mult AICI.
VEZI ȘI: Tânăr de 19 ani, reţinut pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului. A lovit mortal cu o mașină neîmatriculată un motociclist, pe un drum din Giurgiu
Un tânăr în vârstă de 19 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere, părăsirea locului accidentului şi ucidere din culpă.
Un tânăr de 19 ani aflat sub influenţa alcoolului și fără permis de conducere s-a urcat la volan și a acroşat un bărbat de 42 de ani care se deplasa pe un scuter electric. După impact, conducătorul scuterului a decedat.
„Poliţiştii giurgiuveni au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la faptul că pe strada Palanca, din localitatea Bolintin Vale, judeţul Giurgiu, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări, a reieşit faptul că, un tânăr, de 19 ani, din localitatea Chiajna, judeţul Ilfov, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Palanca, din localitatea Bolintin Vale, ar fi acroşat un bărbat, de 42 de ani, care se deplasa cu un scuter electric şi, ulterior, ar fi părăsit locul accidentului. În urma producerii evenimentului rutier, bărbatul rănit a decedat”, se menționează într-un comunicat de presă, remis de IPJ Giurgiu, potrivit Agerpres. ... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Răsturnare de situație în cazul Buzatu: Denunțătorul nu e din Cluj. Flagrantul, după o partidă de pescuit la balta Cârja
- Ploi abundente și vânt puternic. Elena Mateescu (ANM) anunță fenomene meteo extreme: Rafale de 70 - 80 km/h
- Ce trebuie să facă toți șoferii la fiecare 6 secunde. Titi Aur: Toate testele au demonstrat. Ar trebui învățat în școala de șoferi
- Sezonul Balanței a început. Ce aduce pentru fiecare zodie/ascendent până pe 23 octombrie
- BANCUL ZILEI: Discurs la căpătâiul răposatului
- Veto față de Austria la Bruxelles: România nu se răzbună, ci apără NATO
- Se strică vremea: Alerte meteo emise de ANM. Cod Galben, duminică dimineață UPDATE
- Gigi Becali, mesaj după imaginile care arată accidentul în care a fost implicat
- Fosta soție a lui Dumitru Buzatu, ieșire nervoasă: "I s-a înscenat totul. Ce mare avere are? Pe mine de ce m-au suspendat din partid?"
- Despre urși și trenuri. "Se petrec scene atroce! Le pun momeli pe linii ca să fie călcați! Dar la viteza cu care merge trenu'n România..."