Data publicării:

O femeie a fost găsită moartă în Capitală lângă fiul ei aflat în stare de inconștiență

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
ambulanta-bgs
ambulanta-bgs

Alegeri prezidentiale 2024

O femeie a fost găsită moartă, luni seară, într-un apartament din Bucureşti, înjunghiată cel mai probabil de fiul ei, care a vrut apoi să se sinucidă dar care era încă în viaţă la momentul la care poliţiştii chemaţi de vecini au ajuns în blocul din cartierul Giuleşti, a anunţat Poliţia Capitalei.

"Am fost anunţaţi acum câteva minute, deci nu ştim foarte multe. Din ce ne-au spus oamenii noştri care au ajuns acolo este vorba de o femeie găsită înjunghiată de fiul ei, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, care se pare că apoi a vrut să se sinucidă. Colegii de pe teren mi-au comunicat că femeia este moartă iar fiul acesteia, se pare că fiul vitreg, este în stare gravă dar încă în viaţă", a declarat, luni, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Diana Sarca.

"Nu ştim cine sunt şi nici ce s-a întâmplat acolo. Când vom afla vom comunica toate detaliile relevante", a mai declarat Sarca.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel