O explozie a fost urmată de incendiu la o casă dintr-o comună dâmbovițeană
Într-o comună dâmbovițeană o casă a ars în urma unei explozii.
A fost alertă, astăzi la prânz, în satul Saru, comuna Valea Mare! Cetățenii din localitate au intrat în panică după ce a avut loc o explozie urmată de un incendiu la o casă de pe strada Principală.
Trei persoane au fost rănite în urma exploziei. Potrivit pompierilor, victimele au fost transportate la spitalul din Găești, pentru îngrijiri și investigații medicale.
Flăcările au distrus locuința pe o suprafață de aproximativ 300 de metri pătrați.
300 de metri pătrați au fost afectați de incendiu
”La locul incendiului, pompierii au constatat că focul se manifesta generalizat la nivelul casei. În urma evaluării inițiale au fost identificate trei persoane rănite, care prezentau arsuri. Cele trei victime au fost preluate de către echipajul SMURD și echipajele SAJ și transportate la CPU Găești.
Forțele de intervenție au fost suplimentate cu două ambulanțe de la SAJ și o ambulanță SMURD. Se acționează în continuare pentru lichidarea incendiului. Acesta a afectat o suprafață de circa 300 metri pătrați”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița, citat de dbonline.ro.
Pentru stingerea incendiului acționează pompierii Detașamentului Găești, care au intervenit cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 2 echipaje SMURD.
Incendiu la internatul liceului din Călan
Potrivit ISU Hunedoara, a fost o explozie urmată de incendiu la internatul liceului din Călan. Intervin Detașamentul de Pompieri Hunedoara si PL Bretea Română cu două autospeciale de stingere cu apa și spumă, o autoscară pentru intervenții la înălțime, un echipaj SMURD și un echipaj al SAJ. La sosirea forțelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat cinci persoane din interiorul imobilului.
Proprietara clădirii, o femeie de 48 de ani, s-a autoevacuat la timp și a primit asistență medicală din partea echipajului SAJ, deoarece a suferit un atac de panică. Explozia, urmată de incendiu, a fost cauzată de acumulările de gaze dintr-o cameră a internatului. Din fericire un voluntar ce își desfășoară activitatea în cadrul Detașamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit cu un stingător, reușind să lichideze incendiul. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News