Plenul Senatului a adoptat, marți, o propunere legislativă pentru condamnarea totalitarismului comunist. Respectivul proiect de lege prevede, printre altele, și înființarea unui monument reprezentat de o cruce din oțel, înaltă de 25 de metri. Aceasta va fi amplasată în centrul intersecției din Piața Universității și va fi flancată de mai multe drapele naționale.
Construcția monumentului va fi finanțată din fondurile de rezervă ale Guvernului, în 2015, iar, anul următor, cheltuielile vor fi prevăzute în bugetul de stat. Monumentul ar urma să fie inaugurat pe 9 iunie 2016.
Propunerea legislativă ”Lege pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare”, a fost inițiată de senatorul PSD Sorin Ilieșiu.
Urmează ca propunerea să fie dezbătută în procedură de urgență și de Camera Deputaților, care este forul decizional în acest caz.
Citește și: Sondaj: Statuie uriașă între Casa Presei și Arcul de Triumf. Cum o vede publicul
Iată cele patru puncte din ”Legea pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru cultivarea memoriei naționale antitotalitare”, care a trecut de Senat:
1) Adoptarea de către membrii Parlamentului a unui Raport pentru condamnarea totalitarismului comunist și pentru memoria națională antitotalitară, elaborat de Academia Română, for național de consacrare științifică și culturală. Raportul va fi tradus în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, rusă, chineză și maghiară și va fi oferit gratuit bibliotecilor din România și celor mai importante biblioteci din lume.
2) Includerea obligatorie, imediat după publicarea Raportului, în manualele școlare de istorie, a versiunii concentrate a acestuia, adaptată manualelor școlare.
3) Înființarea în București a Muzeului național al totalitarismului comunist. Muzeul va fi deschis în anul 2016.
4) Construirea Monumentului național al victimelor totalitarismului comunist în centrul intersecției de la Piața Universității. Monumentul va fi o cruce uriașă din oțel, înaltă de 25 m, iluminată zi și noapte în memoria milioanelor de victime ale totalitarismului comunist. Monumentul va fi inaugurat în 2016.
Proiectul de lege poate fi citit aici
Vă invităm să răspundeți sondajului și să vă spuneți părerea despre acest proiect în secțiunea de comentarii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video