Data publicării:

O cercetătoare franco-iraniană a fost arestată în Iran, anunţă guvernul francez

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

O cercetătoare franco-iraniană din cadrul Institutului de studii politice din Paris, Fariba Adelkhah, a fost arestată în Iran, a anunţat luni Ministerul francez al Afacerilor Externe, fără a precizat data acestei arestări, relatează AFP. 

Franţa cere să aibă fără întârziere acces consular la această antropoloagă despre care nu are în prezent informaţii.

Pe site-ul oficial al guvernului iranian, un purtător de cuvânt, Ali Rabii, a replicat: "Nu am nicio informaţie despre acest subiect. Am auzit această informaţie dar nu ştiu cine a arestat-o şi nici din ce motiv".

Mai multe media în limba persană, cu sediul în străinătate, au relatat despre această arestare, afirmând că ea avut loc în urmă cu "trei săptămâni". Revista franceză Le Point scrie că Fariba Adelkhah a fost arestată "pe 7 iunie".

Autorităţile franceze au "efectuat demersuri pe lângă autorităţile iraniene pentru a obţine din partea lor informaţii privind situaţia şi condiţiile arestării Dnei Adelkhah şi a cere acces consular" la cetăţeana lor, dar nu au primit "niciun răspuns satisfăcător" până acum, precizează ministerul într-un comunicat.

"Franţa face apel la autorităţile iraniene să facă lumină asupra situaţiei Dnei Adelkhah şi îşi reiterează solicitările, în special cea privind autorizarea fără întârziere a accesului consular", subliniază ministerul.

Cercetătoare în cadrul Centrului de cercetări internaţionale (Ceri) a Sciences Po-Paris, doctor în antropologie al Şcolii de înalte studii în ştiinţe sociale (EHESS) din Paris, Fariba Adelkhah, în vârstă de 60 de ani, colaborează la mai multe reviste ştiinţifice precum "Iranian Studies" şi "Revista lumilor musulmană şi mediteraneeană". Ea este autoarea a numeroase studii privind Iranul şi Afganistanul, scrie Sciences Po pe site-ul său de internet.

Relaţiile Iranului cu ţările occidentale au devenit tensionate recent din cauza sancţiunilor americane impuse Teheranului, acuzat că nu a respectat termenii acordului privind dosarul nuclear iranian.

Ţările europene, printre care şi Franţa, care a trimis un emisar la faţa locului, încearcă, fără succes până în prezent, să diminueze tensiunile.

Iranul a făcut apel luni la Uniunea Europeană să ia măsuri "practice, eficiente şi responsabile" pentru a salva acordul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel