Data publicării:

O adolescentă și-a câștigat în instanță dreptul de a se vaccina anti-COVID-19, după ce mama sa i-a interzis acest lucru

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
O adolescentă și-a câștigat în instanță dreptul de a se vaccina anti-COVID-19 / Foto: Pixabay
O adolescentă și-a câștigat în instanță dreptul de a se vaccina anti-COVID-19 / Foto: Pixabay

O adolescentă și-a dat în judecată mama pentru a se putea vaccina anti-COVID.

Alegeri prezidentiale 2024

O adolescentă de 16 ani din Israel și-a câștigat în instanță dreptul de a se vaccina anti-Covid-19, împotriva dorinţei mamei ei, transmite Agerpres.  Fata a depus o plângere împotriva mamei ei în martie, pentru că voia să fie vaccinată ca tatăl ei şi ca alte rude.

Mama a respins dorinţa fetei, explicându-i că vaccinarea este un „experiment de masă” şi se temea că ar putea exista efecte adverse pe termen lung pentru fiica ei, potrivit DPA. Deși fata a încercat să o convingă că este alegerea ei personală de a se imuniza împotriva coronavirusului, femeia nu i-a permis acest lucru.

 

Hotărârea instanței


Joi, un tribunal districtual a confirmat verdictul unei instanţe inferioare, invocând și recomandările Ministerului Sănătăţii ca toţi israelienii să fie vaccinaţi de la vârsta de 12 ani.

Pe lângă faptul că va trebui să-i permită fiicei sale să se vaccineze, mama trebuie să plătească acum şi cheltuielile de judecată, care reprezintă echivalentul a circa 1.540 de dolari.

Numărul infecţiilor cu coronavirus în Israel a crescut recent în mod semnificativ, în ultimele ore fiind raportate 518 de cazuri noi. Numărul persoanelor grav bolnave a crescut la 46 şi joi au fost raportate primele 2 decese din luna iulie.

Record privind varianta Delta 



Majoritatea noilor contagieri sunt legate de varianta Delta, care a fost detectată prima dată în India. Mulţi dintre cei infectaţi sunt tineri.

Cu peste 5,1 milioane de persoane vaccinate - din peste 9 milioane de locuitori - autorităţile sanitare promovează campanii de vaccinare între adolescenţi şi încearcă să exporte restul excedentar.

Premierul israelian Naftali Bennett a ordonat accelerarea campaniei de vaccinare în ultimele săptămâni, scoţând în evidenţă termenul de valabilitate limitat al dozelor de vaccin din ţară care expiră la sfârşitul lunii iulie. Israelul va trimite 700.000 de doze în Coreea de Sud, a anunţat guvernul israelian, în timp ce guvernul de la Seul s-a angajat să trimită la Tel Aviv acelaşi număr de doze de vaccin, dintr-un transport din septembrie-octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel