O adolescentă în vârstă de 16 ani este dată dispărută în împrejurări încă neelucidate, din după-amiaza zilei de miercuri, 12 februarie 2014. O cheamă Popa Andreea Mădălina şi este elevă în clasa a X-a, la Liceul Teoretic “Ion Creangă” din Tulcea.Fata e din comuna Casimcea (Tulcea) şi locuia la căminul liceului. În ziua dispariţei, la prânz, ea a ieşit în oraş cu trei colege, după care s-au întors împreună la internat, scrie jurnalul.ro. În jurul orelor 15:30, Mădălina a primit un nou bilet de voie de la pedagoga internatului, pentru că vroia să meargă să plătească abonamentul de telefonie mobilă al mamei sale. În aceeaşi după-amiază urma să-şi contacteze şi fratele, pentru a se întâlni cu el în oraş.
Văzând că nu se întoarce în internat la ora stabilită, pedagoga a sunat-o pe telenul mobil, care însă era închis. Femeia a luat imediat legătura cu mama fetei, iar în jurul orelor 18:00, nereuşind să dea de Mădălina, familia a sesizat dispariţia la Poliţia Municipului Tulcea.
Fata este brunetă şi are ochii căprui. În ziua în care a dispărut era îmbrăcată cu o haină de stofă neagră, blugi albaştri şi un pulover crem. Avea la ea un rucsăcel negru.
Cei care au văzut-o sau pot oferi informaţii care să ajute la găsirea ei sunt rugaţi să sune imediat la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News