O adolescentă britanică a dispărut în timp ce se afla în vacanţă în Malaezia; poliţia tratează cazul ca pe o răpire
Cazul unei tinere britanice de 15 ani care a dispărut în timp ce se afla în vacanţă alături de părinţi în Malaezia este în prezent tratat ca o răpire, informează publicaţia luni The Independent.
Nora Quoirin, o adolescentă cu nevoi speciale, se afla alături de familie în staţiunea Dusan, situată într-o rezervaţie naturală din apropiere de Seremban, la circa 63 kilometri sud de capitala Kuala Lumpur, când a dispărut.
Potrivit ONG-ului Lucie Blackman Trust, care susţine eforturile familiei de a o găsi pe tânără, poliţia tratează în prezent cazul ca pe o răpire.
Nora, fiica unui cuplu franco-irlandez care trăieşte la Londra de 20 de ani, a dispărut în noaptea de sâmbătă spre duminică în timp ce părinţii ei dormeau.
Tatăl ei a dat alarma după ce a descoperit că a adolescenta nu se mai afla în camera ei duminică dimineaţa, la ora locală 8:00.
Fereastra camerei fusese deschisă.
"Nora este un copil cu nevoi speciale şi are dizabilităţi de învăţare şi dezvoltare care o fac extrem de vulnerabilă, astfel că ne temem pentru siguranţa ei. Nora nu ar şti cum să ceară ajutor şi nu şi-ar părăsi niciodată familia în mod voluntar", a declarat mătuşa tinerei, Aisling Agnew, vorbind de la Belfast.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News