Data publicării:

NY Times: Ce implicaţii financiare poate avea reducerea ratingului SUA

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
bani-dolari
bani-dolari

Alegeri prezidentiale 2024

Decizia Standard & Poor’s de a reduce ratingul SUA de la nivelul maxim, "AAA", pentru prima data în istorie este încărcată cu semnificaţii simbolice, dar aduce puţine implicaţii financiare clare, scrie The New York Times (NYT).

Decizia reflectă opinia noastră că eficacitatea, stabilitatea şi predictibilitatea procesului decizional din SUA şi ale instituţiilor politice au slăbit într-o perioadă fiscală şi economică dificilă", arată S&P.

Administraţia Obama a reacţionat cu indignare, notând că S&P a făcut o greşeală matematică semnificativă, supraevaluând datoria federală cu circa 2.000 miliarde de dolari.

"O judecată bazată pe o eroare de 2.000 de miliarde de dolari vorbeşte de la sine", a declarat un reprezentant al Trezoreriei SUA.

Reducerea ratingului ar putea determina investitorii să ceară dobânzi mai mari de la guvernul american şi alte entităţi din SUA care caută împrumuturi, crescând costurile de credit pentru autorităţi, companii şi populaţie.

Mulţi analişti au arătat însă că impactul deciziei ar putea fi unul modest, parţial şi pentru că celelalte două mari agenţii de rating, Moody’s şi Fitch, au decis să nu reducă, cel puţin momentan, ratingul guvernului american.

S&P a pregătit anterior investitorii pentru reducerea ratingului SUA, prin mai multe avertismente transmise în acest an privind divergenţele de pe scena politică pe problema plafonului datoriei de stat şi adoptării unui plan pe termen lung de reducere a deficitului bugetar cu cel puţin 4.000 miliarde de dolari în următorii 10 ani.

Agenţia a notificat vineri Trezoreria că intenţionează să reducă ratingul SUA dupa închiderea pieţelor, transmiţând ministerului anunţul în avans, conform procedurilor normale într-o astfel de situaţie.

Citește și:

Scăderea ratingului SUA poate determina măsuri similare în cazul altor ţări ca Franţa şi Marea Britanie

Un oficial al Trezoreriei a observat eroarea de 2.000 de miliarde de dolari în mai puţin de o oră, potrivit unei surse oficiale. Apoi, Trezoreria a explicat S&P această problemă, iar după circa o oră agenţia a admis eroarea, dar nu a indicat ce urmează să facă, a continuat sursa. După câteva ore, S&P a transmis un comunicat revizuit, incluzând cifrele corectate fără a modifica decizia de rating.

O comisie din Congresul SUA a calificat agenţiile drept "rotiţe esenţiale în mecanismul distrugerii financiare", acuzând metodele de evaluare exagerat de optimiste, care le-au determinat să acorde ratinguri de top unor instrumente financiare complexe, bazate pe pachete de credite ipotecare, care s-au prăbuşit ulterior declanşând criza, scrie realitatea.net.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel