Nutriționist: Care sunt sarmalele care ar putea fi consumate, fără probleme, chiar și seara
Specialistul în nutriție Cristina Toma a spus care sunt sarmalele care ar putea fi consumate, fără probleme, chiar și seara, moment al zilei în care ar trebui să mâncăm mai ușor.
”Seara mâncăm lucruri care pot fi digerate ușor, care să nu ne încarce sistemul digestiv și să ne lase să dormim. De exemplu, nu mă apuc să mănânc o friptură de vită care se poate digera în 3-4 ore, poate și mai mult. Corpul, în loc să se ocupe de regenerare, se va ocupa de digestie.
Dacă avem două sarmale în frigider, le lăsăm pentru dimineață sau prânz. Totuși, am putea să mâncăm și sarmale, dar doar dacă ar fi din curcan și dacă ar avea puțin orez introduse în ele. Recomand ca seara să mâncăm alimente cu indice glicemic scăzut. Seara putem alege legume și trebuie să evităm orezul și pastele. Dar repet: dacă facem sarmale cu carne de curcan și foarte puțin orez, putem să le mâncăm și seara”, a spus Cristina Toma la Antena 1.
----
Doctor ortoped, despre greșeala pe care o fac mulți români cu aerul condiționat
Doctorul ortoped Tarek Nazer a vorbit despre greșeala pe care o fac mulți români cu aerul condiționat.
Sunt persoane care preferă să doarmă cu aerul condiționat pornit, fără să știe că astfel își pun sănătatea în pericol. Doctorul ortoped Tarek Nazer a explicat cum putem dormi corect într-o astfel de situație.
”Dacă este foarte cald, putem să pornim aerul condiționat, dar să nu fie în camera în care dormim. Pornim aerul condiționat în sufragerie și dormim în dormitor. Lăsăm ușa deschisă astfel încât să nu fie foarte cald. De preferat este, dacă nu-i foarte cald, să dormim cu un geam rabatat în așa fel încât să fie un aer cât mai plăcut, dar să nu fie aerul condiționat pornit”, a zis doctorul ortoped Tarek Nazer la Neatza cu Răzvan și Dani, emisiunea de la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News