Data actualizării:
Data publicării:

Carlos Alcaraz a câștigat finala Wimbledon 2023 după ce l-a învins pe Novak Djokovic - Foto / Video

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Carlos Alcaraz
Carlos Alcaraz

Tenismanul spaniol Carlos Alcaraz a câştigat în premieră titlul la Wimbledon, duminică seara, după ce l-a învins în finala turneului de Mare Şlem pe sârbul Novak Djokovic, cu 1-6, 7-6 (8/6), 6-1, 3-6, 6-4.

Finala care i-a opus pe cei mai buni jucători ai lumii în momentul de faţă a fost una disputată, Alcaraz, liderul ATP, câştigând după aproape cinci ore de joc (4 h 42 min). Pentru Alcaraz (20 ani) acesta este al doilea titlu de Mare Şlem din palmares, după cel obţinut anul trecut la US Open.

Djokovic, campionul en titre la All England Club, rămâne cu şapte trofee câştigate la Wimbledon, fiind la doar unul de recordul elveţianului Roger Federer. De asemenea, sârbul a ratat o şansă de a egala recordul all-time de titluri de Mare Şlem, deţinut de australianca Margaret Court (24). Djokovic rămâne cu 23 de trofee majore, un record la masculin. Novak Djokovic (36 ani) se impusese în primele două turnee de Mare Şlem ale anului, Australian Open şi Roland Garros, însă Alcaraz s-a opus tentativei sârbului de a realiza Marele Şlem în acest an.

Alcaraz a avut un debut slab de meci, cedând primul set fără drept de apel, cu 1-6, dar şi-a revenit şi a egalat situaţia, câştigând actul secund în tiebreak, cu 7-6 (8/6), după ce a salvat o minge de set în acest duel al generaţiilor. Ibericul a preluat apoi controlul, după un set trei dominat clar şi câştigat cu 6-1.

Djokovic nu a cedat şi a restabilit egalitatea la seturi, câştigând a patra manşă cu 6-3. În decisiv, Djokovic a ratat o şansă de a avea 2-0, iar apoi Alcaraz a luat trei ghemuri la rând, sârbul nereuşind să mai recupereze break-ul pierdut până la final. Carlos Alcaraz a reuşit 9 aşi, dar a şi comis 7 duble greşeli. Ibericul a avut nu mai puţin de 66 de mingi direct câştigătoare, faţă de doar 32 ale lui Djokovic. La erori neforţate, raportul a fost destul de echilibrat, cu 45 Alcaraz şi 40 Djokovic.

La diferenţa totală de puncte, Alcaraz a avut unul în plus faţă de adversarul său, 167-166. Spaniolul devine al treilea cel tânăr campion de la Wimbledon în era open (din 1968), după Boris Becker (17 ani) şi Bjorn Borg (20), sub privirile Regelui Felipe al VI-lea, prezent în tribune. Pentru Djokovic aceasta a fost prima sa înfrângere suferită pe terenul central la Wimbledon după 2013. Sârbul a disputat totodată a 35-a sa finală de Mare Şlem.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei s-au aflat printre personalităţile invitate în loja regală de la Wimbledon, alături de prinţii de Wales şi copiii lor, transmite agenţia EFE. 

Regelui Spaniei i se alătură o serie de celebrităţi, printre care actorul Daniel Craig şi actriţa Rachel Weisz, precum şi foştii jucători de tenis Stefan Edberg, Billie Jean King, Chris Evert, Michael Stich, Stan Smith şi Jan Kodes. De asemenea, în loja regală este prezentă şi Claudia Santana, văduva spaniolului Manolo Santana, campion la Wimbledon în 1966. 

Ariana Grande este asistă la meci.

Novak Djokovic vrea să egaleze recordul lui Roger Federer de a câștiga Wimbledon de cinci ori la rând și de opt ori per total. Sârbul este hotărât să doboare record după record în lumea tenisului. 

O finală cu legenda Djokovic la Wimbledon, o motivaţie suplimentară pentru Alcaraz

Spaniolul Carlos Alcaraz, liderul mondial al tenisului masculin, a afirmat că finala cu "legenda" Novak Djokovic reprezintă pentru el "o motivaţie suplimentară", informează AFP.

"Pentru mine, va fi o motivaţie suplimentară şi va fi foarte special să joc o finală contra unei legende", a recunoscut spaniolul de 20 de ani, în cadrul unei conferinţe de presă.

"Dacă câştig, va fi incredibil pentru mine, nu doar sâ câştig Wimbledonul, ci să o fac împotriva lui Novak. Ar fi super-special", a precizat el.

"El i-a învins pe toţi marii jucători precum Roger Federer sau Rafa Nadal când era tânăr şi de atunci realizează atât de multe lucruri. Este un jucător foarte complet, incredibil. El nu face niciodată un pas greşit pe teren, iar din punct de vedere, este un animal", a mai spus Alcaraz, recunoscând totodată că va avea o misiune dificilă în faţa septuplului campion de la Wimbledon, Novak Djokovic, care nu a mai pierdut pe terenul central londonez de 10 ani.

"Voi încerca să nu mai fiu aşa nervos cum am fost la Roland Garros. Voi încerca să profit de moment. Voi schimba pregătirea meciului şi sper să nu mai am crampe şi că voi fi mai bun duminică", a adăugat el.

 

 Să înceapă festinul!, a spus Djokovic înainte de finala de la Wimbledon

"Lui îi este foame, mie la fel....să înceapă festinul!", a afirmat sârbul Novak Djokovic, vineri, înaintea finalei turneului de la Wimbledon cu spaniolul Carlos Alcaraz, informează AFP.

"Ambiţia mea este aceeaşi, indiferent de recordul de titluri de Mare Şlem. Eu vreau să câştig titlul. Mulţi au crezut că victoria de la Roland Garros îmi va lua o piatră de pe inimă, pentru că deveneam singurul bărbat cu 23 de titluri de Mare Şlem. Dar nu este aşa. Presiunea este în continuare şi este foarte mare", a spus Djokovic.

"Am mereu pielea de găină, frisoane şi nervozitate la începutul fiecărui meci. Deci, voi aborda finala mea de duminică ca şi cum ar fi prima. Nu am intenţia să abordez o finală mai destins, pentru că intenţiile mele sunt clare. Obiectivul meu este la fel de serios ca întotdeauna. Treaba nu va fi terminată până nu voi ridica trofeul....sper", a adăugat Djokovic.

"Este o finală aşteptată. Va fi prima finală pentru Carlos (Alcaraz) la Wimbledon. El este foarte tânăr, dar acum este incredibil de performant şi pe iarbă. El este incredibil de bine adaptat. Dar amândoi suntem în formă, jucăm bine. Vreau să câştig acest titlu şi asta reprezintă în acest moment cea mai mare dificultate pentru mine din trei puncte de vedere: fizic, mental, emoţional. Condiţiile sunt evident foarte diferite faţă de Roland Garros (unde Alcaraz a avut crampe). Da, eu am mai multă experienţă, am jucat mai multe finale de Grand Slam decât el. Dar el este în mare formă, este motivat, este tânăr şi îi este foame. Dar şi mie îmi este foame...deci, să înceapă festinul!", a conchis Djokovic.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel