Data actualizării:
Data publicării:

Numele vehiculat pentru Energie: Sunt condamnat la 1 an cu suspendare, nu pot să fiu nici portar la Guvern

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp

ALDE l-a acuzat pe Remus Borza că a votat împotriva moțiunii de cenzură pentru că i s-ar fi promis că va fi ministru al Energiei. Pentru prima oară, deputatul vine și demontează public această speculație și pune pe masa liderilor ALDE o cifră șocantă pentru Putere. 

”Nu a fost nicio presiune, a fost o intoxicare. Eu am analizat performanțe, nu am văzut niciun motiv pentru care să-mi dărâm guvernul, am votat pentru responsabilitate și stabilitate. A venit apoi domnul Tăriceanu cu o intoxicare, cu un mare neadevăr, ca să nu-i spun minciună. Am votat- și nu am fost singurul din ALDE care a votat împotriva moțiunii, am fost cinci, doar că eu am fost singurul care am votat la vedere, că așa a fost directiva de partid, ceea ce iarăși nu e normal pentru că votul era secret și cu bile. Am votat, în explicația partidului meu că mi s-ar fi promis și că am acceptat un post de ministru la Energie. Fals! Nu am cerut și nu mi s-a dat niciun post de ministru la Energie. Nici nu puteam să accept, pentru că eu am o condamnare pentru conflict de interese la Hidroelectrica, un an cu suspendare, motiv pentru care nu pot să fiu nici portar la guvern, altminteri ministru. Este prima dată când vin public și demontez această explicație din ALDE. Nu am votat pentru funcții, nu pentru că nu mi-aș dori, dar nu pot”, a explicat Remus Borza, la DCNews LIVE

Deputatul întreabă retoric: ”Dar până la urmă dacă acesta ar fi fost motivul, nu sunt îndreptățit, nu sunt destul de calificat ca să fiu ministru la Energie?”. 

Vezi de la 50:53

Youtube video image

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel