Numărul bugetarilor a ajuns la 1,225 milioane
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
oameni-
oameni-

Numărul angajaţilor din sectorul bugetar a scăzut la 1,225 de milioane de persoane, în acest moment, a declarat, vineri, prim-ministrul Emil Boc, la Radio România Actualităţi (RRA).

„În privinţa numărului de bugetari, astăzi, în România sunt 1,225 milioane, în comparaţie cu 1,398 de milioane, câţi erau în decembrie 2008. Prin standardele de cost şi de personal ajustăm funcţionarea statului. Evident că asta ne-a costat şi ne costă, ca Guvern, din perspectiva imaginii“, a spus el.

Pe 12 august, preşedintele Traian Băsescu atrăgea atenţia că trebuie redus numărul bugetarilor.

„Bugetarilor le transmit că sunt prea mulţi. Avem 1,2 milioane de bugetari, trebuie redus numărul bugetarilor“, spunea Băsescu, la Mangalia.

De asemenea, vineri, premierul Boc a subliniat că proiectul monedei euro va fi în pericol, dacă statele membre ale eurozonei nu iau măsuri de austeritate.

"Dacă nu se vor lua măsuri dure în multe ţări din Uniunea Europeană proiectul euro ar putea fi în pericol. Dar şi Italia a anunţat un plan major de austeritate, Grecia la fel, reduceri de salarii, de beneficii sunt în derulare, Portugalia, Irlanda, Spania la fel. Guvernele au înţeles că fără măsuri de austeritate, proiectul euro poate fi în pericol. În acest moment, văd partea plină a paharului, că aceste ţări s-au angajat la procese masive de restructurare a propriului stat, înseamnă că proiectul euro poate avea viitor", a spus Boc, la RRA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel