Data publicării:

Nu mai votez USL

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

”Ăştia de acum din Parlament cred că va fi reales vreunul dintre ei dacă ni-l aduc la loc pe Băsescu fără să mai lupte?????” . Mesaje de acest gen îmi vin cu sutele pe  Facebook. ”Nu mai votez cu USL, fiindcă nu l-a demis pe Băsescu, ținând cont de votul meu”. ”Trebuia să reziste, nu să cedeze. Europa nu are ce ne face”...și câte altele.

Frustrarea oamenilor este normală. Probabil, sunt și unii postaci care lansează astfel de atacuri ca să decredibilizeze USL. De fapt, ca să nu existe alternativă la gruparea Traian Băsescu.

Căci, întrebarea firească este: dacă nu mai votezi cu USL, votezi cu Băsescu? În 1992, partidele din jurul lui Ion Iliescu adunaseră 51 la sută. De cealaltă parte, un grup reprezentând peste 40 la sută din electorat acumula o dezamăgire uriașă. Și în 2004 Traian Băsescu s-a putut baza pe electori care nu uitau acel moment. În prezent, 80 la sută din cei care vin, de regulă, la vot, au făcut un efort pentru a-l alunga de la Cotroceni, iar frustrările sunt imense. Într-un stat democratic, povara votului din 29 iulie va face să se prăbușească orice construcție care poate fi asociată cu Traian Băsescu, în următorul deceniu.

Meciul se rejoacă, după alegerile din decembrie. Voturile fictive din Pakistan și republica Moldova vor conta doar pentru un post-două de parlamentar al diasporei. Singurul efort pe care trebuie să-l facă USL e să existe, la 2 decembrie a.c. ca să ai pe cine pune ștampila.

De aceea au și apărut îngrijorări privind o evoluție democratică a României: tot efortul de a rezista la Cotroceni împotriva unui vot popular de asemenea anvergură nu are sens. Peste trei luni, partidele din jurul lui Băsescu ar fi spulberate, în condițiile unei numărători corecte. Dacă era posibilă o negociere, Băsescu o făcea de acum.

Admițând că nu va avea loc o lovitură de stat, de-adevăratelea, în decembrie se vor număra corect voturile de la referendum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel