Data publicării:

Nu-l uitați pe Eminescu!

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
eminescu
eminescu

Astăzi se împlinesc 162 de ani de la nașterea ”Luceafărului” poeziei românești, Mihai Eminescu, cel care prin cuvinte sublime a reușit să clădească artă, o artă care se confundă cu spiritualitatea poporului român.

"Fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci" a scris Tudor Vianu, în timp ce Titu Maiorescu susținea că „ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână”.

Mihai Eminescu, născut la 15 ianuarie 1850, nu a fost doar marele nostru poet, ci, prin opera sa filosofică și politică, el a militat pentru unirea tuturor românilor, pentru moralitate și bun simț, criticând aspru corupția, incompetenții și trădătorii acestei țări.

„Părerea mea individuală, în care nu oblig pe nimeni de-a crede, e că politica ce se face azi în România și dintr-o parte și dintr-alta e o politică necoaptă, căci pentru adevărata și deplina înțelegere a instituțiilor noastre de azi ne trebuie o generațiune ce-avem de-a o crește de-acu-nainte. Eu las lumea ca să meargă cum îi place dumisale – misiunea oamenilor ce vor din adâncul lor binele țării e creșterea morală a generațiunii tinere și a generațiunii ce va veni. Nu caut adepți la ideea cea întâi, dar la cea de a doua sufletul meu ține ca la el însuși”, scria Mihai Eminescu.

În ceea ce privește conservarea naționalității și întărirea statului național, Mihai Eminescu considera că „ … toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.”

Astfel, pentru toate câte a lăsat moștenire nației române, Mihai Eminescu nu merită a fi uitat.

„Ceea ce caracterizează mai întâi de toate personalitatea lui Eminescu este o așa covârșitoare inteligență, ajutată de o memorie căreia nimic din cele ce-și întipărise vreodată nu-i mai scăpa (nici chiar în perioadele bolnave declarate), încât lumea în care trăia el după firea lui și fără nici o silă era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce și le însușise și le avea pururea la îndemână. În aceeași proporție tot ce era caz individual, întâmplare externă, convenție socială, avere sau neavere, rang sau nivelare obștească și chiar soarta externă a persoanei sale ca persoană îi era indiferentă.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel