Data publicării:
Nu există cazuri de cheaguri de sânge legate de vaccinurile Moderna și Pfizer pentru coronavirus, spune un expert CDC
Specialiștii în domeniul sănătății din Statele Unite susțin că nu există cazuri de cheaguri de sânge legate de vaccinurile Moderna și Pfizer pentru coronavirus.
Niciun cheag de sânge nu a fost asociat cu vaccinurile anti coronavirus produse de Moderna sau Pfizer, a declarat vineri un expert al Centrului SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, scrie CNN.
„În prezent, există o lipsă de dovezi ale unei asocieri între vaccinurile ARNm COVID-19 și (tromboza sinusului venos cerebral) cu trombocitopenie”, a declarat Dr. Tom Shimabukuro din CDC.
Vaccinul Johnson & Johnson se face folosind un virus obișnuit de răceală numit adenovirus, în timp ce vaccinurile Moderna și Pfizer sunt fabricate folosind material genetic brut numit ARN mesager.
Chegurile de sânge pot să apară între 1-2 săptămâni de la vaccinare
Până în prezent, pacienții cu un sindrom rar și periculos de coagulare a sângelui legat de vaccinul anti coronavirus Johnson & Johnson au început să prezinte simptome la una sau două săptămâni după administrarea vaccinului, a mai declarat expertul Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA.
Simptomele sunt similare cu cele observate la persoanele care au experimentat cheaguri de sânge după ce au primit vaccinul AstraZeneca în Europa și Marea Britanie, a declarat Dr. Tom Shimabukuro al CDC într-o ședință a Comitetului consultativ al CDC pentru practicile de imunizare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News