"Nu cumva ăștia vor să negocieze cu rușii?". De ce nu a intrat România în Schengen. Cristian Diaconescu: Trebuie să arătăm cât contăm! Din crize se mai și câștigă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pexels.com (Jonas Horsch)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pexels.com (Jonas Horsch)
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe al României, a vorbit despre intrarea României în Spațiul Schengen, care a fost ratată în urma votului nefavorabil dat de Austria.

Răzvan Dumitrescu: Noi suntem în interiorul unei structuri de securitate numită NATO și nu intrăm în Schengen. M-am întrebat, la un moment dat, dacă nu cumva suntem o monedă de schimb, pentru că pretextele alea nu țin și, acum, văzând și schema cu noua structură de securitate, mă întreb dacă nu cumva ăștia vor să negocieze cu rușii.

Cristian Diaconescu: Ca să ne ferim de așa ceva, ar trebui să avem inițiativa și noi. Regional, să arătăm și noi cât contăm, să nu așteptăm să fie de acord ăla să mă pună pe o agendă, celălalt să îmi aprobe o decizie formală, ci pur și simplu să impunem o anumită atitudine, folosind situația regională în care ne aflăm, în favoarea noastră. Din crize se și câștigă, nu numai se pierde.  

Răzvan Dumitrescu: Se câștigă numai dacă știi să joci în crize. Unii sunt specialiști să joace în criză și îi deranjează foarte tare când nu e criză. Adică le trebuie un meci și, ca să iasă învingători, trebuie să înceapă meciul, iar ca să înceapă meciul trebuie să existe niște condiții: măcar două părți să intre în teren. Și sunt unii care, văzând că nu au meci, reușesc să organizeze meciul ca apoi să îl câștige. Adică unii chiar creează crize pentru că ei știu să câștige din aceste crize.

Cristian Diaconescu: Și, pentru că în condiții de calm și de pace nu își pot promova interesele și dacă nu ai o masă critică la rândul tău să se teamă de acea criză și să aibă interesele în discuție, te aplatizează.

Răzvan Dumitrescu: Eu nu cred că noi știm să jucăm în crize. Cred că, mai degrabă, știam să jucăm în anii 1990-2000 decât acum. Eu am văzut cum ne-am culcat pe o ureche după ce am intrat în NATO și UE, de parcă s-a încheiat, am obținut totul și de-acum putem dormi liniștiți.

Înregistrarea emisiunii poate fi urmărită mai jos: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel