Data publicării:

NSA, cu ochii pe Uniunea Europeană

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Arhiva
WhatsApp
NSA
NSA

NSA, agenţia americană de supraveghere electronică este acuzată de spionarea comunicaţiilor electronice la nivel mondial în cadrul programului PRISM. Se pare că una din ţintele acestei agenţii a fost chiar Uniunea Europeană.

Autor: Maria Lenţoiu

În săptămânalul german Der Spiegel, în ediţia de duminică, au fost făcute câteva acuzaţii la adresa NSA, acestea fiind întemeiate pe baza unor documente confidenţiale, provenind în parte de la fostul consultant american NSA, Edward Snowden.

Într-unul din documente este descris modul în care NSA spionează Ambasada UE la Washington, datat din septembrie 2010 şi clasat ca "strict confidenţial", potrivit Mediafax.

Reprezentanţa UE la ONU era supravegheată în acelaşi fel, tot potrivit acestor documente, în care europenii sunt desemnaţi în mod explicit ca "ţinte de atacat".

Se pare că NSA s-a infiltrat nu numai în clădire, prin microfoane, ci şi în reţeaua informatică, citind astfel documentele interne şi e-mailurile.

Uniunea Europeană a cerut răspunsuri la întrebările despre programul de supraveghere PRISM.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel