Noul Mercedes C-Class va fi mai mare şi mai dinamic
Noul Mercedes-Benz C-Class va debuta la anul, cu un look mai dinamic şi un interior mai spaţios.
Autor: Corsate Cezara
Decizia regândirii modelului vine în contextul în care compania nemţească trebuie să ţină pasul cu concurenţa, noul BMW Seria 3 şi noul Audi A4, de asemenea, aşteptate la anul.
Cea de-a patra generaţie a sedanului Mercedes C-Class va debuta la anul, în cadrul Salonului Auto de la Detroit, iar în showroom-uri va ajunge în vară. Modelul a fost surprins în poze spion care sugerează că are anumite asemănări cu modelul S-Class, ce urmează să ajungă pe piaţă luna viitoare. Noul model va fi mai lung cu 127 de milimetri decât actualul model şi va avea o lungime totală de 4,69 de metri. Acest fapt va însemna că pasagerii din spate vor avea mai mult loc. Viitorul Mercedes C-Class va avea şi alte trei versiuni de caroserie în afară de sedan: coupe (debut în 2015 la Salonul Auto de la Geneva), cabrio (debut în 2015 la Salonul Auto de la Frankfurt) şi un station wagon (debut în 2014 la Salonul Auto de la Paris). Producţia europeană a noului Mercedes C-Class se va realiza la fabrica Bremen din Germania, în timp ce pentru America de Nord la Vance, Alabama, conform 4tuning.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News