Data publicării:

Noua Zeelandă va avea primul remorcher electric de port din lume

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Auckland va avea în curând primul remorcher electric de port din lume, au anunţat luni autorităţile, după ce operatorul portului local a căutat să respecte obiectivele privind neutralizarea emisiilor de gaze cu efect de seră, relatează agenţia DPA.

În 2016, ne-am stabilit obiectivul de a avea zero emisii până în 2040, a declarat directorul executiv al Ports of Auckland, Tony Gibson, citat într-un comunicat. 

Am stabilit acest obiectiv deoarece recunoaştem că este nevoie de acţiuni urgente privind schimbările climatice şi am vrut să facem parte din soluţie, a spus el.

Însă, găsirea unei opţiuni cu zero emisii s-a dovedit o provocare dificilă pentru cel mai mare port comercial din Noua Zeelandă, vizitat de circa 1.600 de vase comerciale pe an.

"Când am vrut iniţial să cumpărăm un remorcher electric, în 2016, nu exista nimic pe piaţă, a explicat Allan D'Souza, director general de operaţiuni al Ports of Auckland.

Am discutat cu câţiva producători pentru construcţia unui remorcher propulsat de baterii. Ei ne-au spus că visăm. Remorcherele hibride erau posibile, au spus ei, dar nu pe baterii. Nicio şansă, a adăugat D'Souza.

În cele din urmă, ei au convins compania olandeză Damen Shipyards să le construiască un remorcher electric.

Remorcherul Damen RSD-E Tug 2513 urmează să fie livrat în 2021 şi va avea tracţiune de 70 de tone-forţă, la fel ca cea a celui mai puternic remorcher diesel folosit în prezent în port, Hauraki.

Eficienţa energetică a bateriilor remorcherului electric este de 2.800 kWh - echivalentă cu cea a 70 de autovehicule cu sistem de propulsie electric Nissan Leaf - suficient de puternică pentru a deplasa chiar şi cel mai mare cargobot, notează DPA.

Potrivit Ports of Auckland, remorcherul electric va avea o autonomie de lucru de circa trei sau patru ore.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel