Nouă primării din Covasna, somate să îndepărteze steagul secuiesc
Prefectul de Covasna a dat ultimul avertisment pentru nouă primării, care au arborat drapelul secuiesc. În cazul în care nu dau jos steagul de pe instituții, următorul pas va fi la Judecată, avertizează Prefectura.
Dumitru Marinescu, prefectul de Covasna, a declarat, luni, într-o conferință de presă că, la cererea lui, Corpul de Control al Prefecturii a făcut o verificare în județ. Scopul a fost de a vedea unde se încalcă legea cu privire la arborarea drapelului secuiesc pe instituțiile publice. Astfel, au constatat că steagul secuiesc este arborat pe mai multe primării, printre care se numără Târgu Secuiesc, Baraolt, Cernat, Lemnia, Ojdula, Ghelinţa, Vârghiş, Arcuş şi Chichiş, scrie Mediafax.
"Am trimis, săptămâna trecută, o somaţie la fiecare primărie şi am cerut ca steagul să fie dat jos într-o săptămână, în caz contrar le acţionăm în judecată", a avertizat Marinescu. El a adăugat că steagul secuiesc este arborat şi pe sediul Primăriei municipiului Sfântu Gheorghe şi pe cel al Consiliului Judeţean Covasna. Însă, în aceste cazuri există deja procese pe rol. Din acest motiv, nu au trimis somație.
Marinescu a precizat că pe sediile primăriilor pot fi arborate sau expuse doar însemnele sau simbolurile prevăzute de lege. Însă, preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Tamas Sandor, le-a cerut, la începutul anului, edililor din judeţ să arboreze pe faţada primăriilor drapelul secuiesc. Totul, în semn de solidaritate faţă de cei care "au fost atacaţi" de către fostul prefect Codrin Munteanu pentru folosirea simbolurilor secuieşti.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News