Data publicării:

Nou vaccin, adaptat la Omicron, administrat în Germania. "Este foarte posibil să apară o variantă foarte contagioasă"

Autor: Doinița Manic | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Nou vaccin, adaptat la Omicron, administrat în Germania. "Este foarte posibil să apară o variantă foarte contagioasă" / Foto: Pixabay, de torstensimon
Nou vaccin, adaptat la Omicron, administrat în Germania. "Este foarte posibil să apară o variantă foarte contagioasă" / Foto: Pixabay, de torstensimon

Un nou vaccin, adaptat la varianta Omicron, va fi administrat în Germania.

Un vaccin adaptat la varianta Omicron de coronavirus va începe să fie administrat în Germania din septembrie, a anunţat duminică ministrul german al Sănătăţii, Karl Lauterbach, relatează Agerpres, citând dpa.

"Vom avea un vaccin care protejează împotriva variantelor Omicron - ne aşteptam acest lucru în septembrie", a declarat ministrul german pentru ziarul Bild am Sonntag.

Faptul că noi variante de coronavirus apar în continuare a făcut "mult mai dificil să ne pregătim pentru mutaţii", a mai spus Lauterbach.

"Este foarte posibil să apară o variantă Omicron foarte contagioasă"



"Este foarte posibil să apară o variantă Omicron foarte contagioasă care să fie la fel de mortală ca Delta. Ar fi cea mai mortală variantă", a mai spus el.

Incidenţa pe şapte zile în Germania a scăzut sub 1.000 de noi infectări la 100.000 de locuitori în această săptămână, pentru prima dată din ianuarie.

Institutul Robert Koch (RKI) a raportat 876 noi infecţii la 100.000 de locuitori sâmbătă, o scădere semnificativă faţă de media de vineri de 1.001 cazuri. 

Simptomele Omicron durează mult mai puțin decât la infectarea cu tulpina Delta - STUDIU

Simptomele de COVID-19 durează mai puţin timp la pacienţii infectaţi cu varianta Omicron decât la cei infectaţi cu tulpina Delta, cel puţin în cazul persoanelor vaccinate împotriva noului coronavirus, arată un nou studiu publicat în The Lancet. Totodată, în cazul variantei Omicron este mai mică probabilitatea de spitalizare, iar boala trece mult mai rapid, potrivit cercetătorilor.

În acest studiu observațional oamenii de știință au colectat date de la participanții care au raportat singuri rezultatele testelor și simptomele în aplicația ZOE COVID (cunoscută anterior ca aplicația pentru studiul simptomelor COVID). Participanții eligibili aveau vârsta cuprinsă între 16 și 99 de ani și trăiau Regatul Unit, cu un indice de masă corporală între 15 și 55 kg/m2. Aceștia primiseră cel puțin două doze de vaccin împotriva SARS-CoV-2, erau simptomatici și aveau un rezultat pozitiv. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel