Nou studiu despre creier. Ce au descoperit cercetătorii
Creierul asimilează informaţiile mult mai rapid când învăţăm ce ne place. Este rezultatul unui studiu realizat de Universitatea din Torino care a stabilit că estetica are un rol important în procesul de învățare.
Rezultatele studiului apar în Neuroscience and Biobehavioural Reviews. Acestea demonstrează că aprecierea frumuseţii inhibă comportamentul motor şi favorizează învăţarea. În plus, emoţiile pe care le simte o persoană când se uită la ceva plăcut joacă un rol crucial în modul în care dobândeşte cunoştinţe noi şi în care se adaptează la mediul înconjurător.
„Ceva plăcut este o sursă de dopamină. Dopamina are şi rolul de a provoca plăcere, de a regla starea de spirit. Are rol şi în abilitatea de a învăţa. Are rolul de a consolida un comportament care a fost asociat în trecut cu o experienţă pozitivă. Este ştiut faptul că se memorează mult mai uşor ceva care este despre un subiect care-mi place, care mă interesează. Atunci când văd ceva frumos, când îmi place ceva, se produce dopamină, şi dopamina ne face pe noi în clipa aceea să ne focusăm, să ne concentrăm. Nu doar ea”, a declarat psihoterapeutul Diana Miron, potrivit Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News