Data publicării:

Nou record de infectări. Rafila: Nu putem să asistăm la blocarea sistemului de sănătate

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, spune că ne putem aștepta la o nouă creștere a cazurilor de COVID-19 din ATI, în condițiile numărului tot mai mare de cazuri noi. „Nu putem lăsa lucrurile să se întâmple”.

Alexandru Rafila a declarat, miercuri, la Digi 24, că este evident că această creștere este cauzată de numărul de cazuri înregistrate acum o săptămână, scrie Mediafax. 

„În momentul în care am depășit 3.000 de cazuri era de așteptat ca peste circa o săptămână de la acel moment să crească numărul de cazuri în terapie intensivă. Astăzi începem cu cifra 4. Avem peste 4.000 de cazuri noi. Dacă în decursul acestei săptămâni vom avea valori în jur de 4000 - 4.500 de cazuri o să vedem o nouă creștere, un nou asalt peste o săptămână în secțiile de terapie intensivă. Lucrurile acestea trebuie la un moment dat oprite. Nu putem să asistăm la blocarea sistemului de sănătate pentru că nu blocarea în sine e problematică, ci faptul că acest lucru se soldează cu victime în rândul pacienților care nu au acces la serviciile de sănătate și așa mai departe”, a spus Alexandru Rafila.

Noile cazuri de coronavirus au depășit în România, în ultimele 24 de ore, 4.000. Sunt 66 de decese noi și 686 persoane internate la ATI. Capitala conduce la numărul de infectări, iar rata de infectare a ajuns la 2,82.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel