NOU început pentru Cozmin Guşă. Detalii în PREMIERĂ
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Cozmin Guşă, joi, 13 iulie, într-un interviu acordat DC News , a discutat, printre altele, şi despre planurile pe care le are pentru judo în mediul rural.

E o poveste frumoasă, un sport cu filosofie


„Dau bani la judo, dar nu de acum, ci de 15 ani. Am fost tot timpul în mişcarea asta de când fiul meu s-a apucat de judo. Nu am mai avut soluţie, pentru că au fost nişte defecţiuni de management, nişte bătăi de tabere la Federaţia de Judo, cum se întâmplă în sportul românesc, au gripat activitatea la finalul anului trecut şi atunci am hotărât să candidez şi să preiau pentru o perioadă, nu ştiu cât, managementul. Îi cunosc pe toţi copiii de acolo şi în afară de interesul cu fiul meu, care este o parte mică, puteam s-o fac şi fără să fiu preşedinte la Federaţie, m-au interesat şi toţi oamenii din judo, pe care-i cunosc. E o poveste frumoasă, un sport cu filosofie, cu rezultate", a spus Cozmin Guşă.

Dezorganizarea, oameni nepotriviţi în locurile de conducere, nepotismul


„Nu lipsa de finanţare a minat sportul românesc, de a ajuns acum... am văzut ce am păţit la Rio, batem în lemn să nu fie la fel la Tokyo, în 2020. Dezorganizarea, oameni nepotriviţi în locurile de conducere, nepotismul. Sportul a fost tot timpul finanţat, numai că cei care luau salarii erau genul de funcţionari de stat care rămâneau acolo fără imaginaţie sau, din nefericire, de multe ori, foşti campioni neobişnuiţi cu partea de management. Ei fuseseră foarte buni performeri, dar la nivel de antrenorat sau de preşedinţi de Federaţie erau foarte slabi. Sinecurismul a omorât şi sportul românesc", a mai declarat acesta.

Program de judo 


În cadrul aceluiaşi interviu, Cozmin Guşă a vorbit şi despre planurile pe care le are pentru judo în mediul rural.

„O să încep un program de judo la ţară, în comune. Am avut o discuţie cu 300 de primari. Am semnat un protocol, să încercăm să aducem copiii de la rezematul gardului. (...) Le dau saltele, le dau echipamente, primarii plătesc salariul antrenorului pe care îl pune la dispoziţie Federaţia şi încercăm să facem ceva. Poate le place. (...) S-ar putea să-i atragem, dar e mult până acolo, pentru că, cum ne plângem de politică, la fel de tare ne putem plânge de sport. Cine merge printr-o Federaţie să o viziteze, o să plângă, pentru că vede foarte mulţi oameni cu mânecuţă, pentru care calculatorul încă este o taină, fac planificări cu pixul pe hârtie, nu se pune probleme să se uite pe documentaţia internaţională pentru că nu ştiu limbi străine. Sunt şi câteva Federaţii care au evoluat foarte bine: handbalul s-a dus bine, rugby-ul. Acolo găseşti oameni din altă generaţie, care sunt multimedia, ştiu ce înseamnă marketingul. Astăzi, sportul fără marketing nu mai valorează prea mult", a spus Cozmin Guşă.

Răspunsul complet în filmarea de mai jos:

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel