Norul de praf saharian CREȘTE poluarea din Europa. AVERTISMENT pentru cei cu probleme respiratorii: IMPACT semnificativ
Norul de praf saharian amenință Europa. Specialiștii au transmis un avertisment clar pentru persoanele cu probleme respiratorii.
Praful de nisip din Sahara care a survolat o parte a Europei, în special sudul Franţei, unde cerul s-a colorat sâmbătă în galben, a provocat o creştere a nivelului de poluare a aerului, potrivit serviciului european de monitorizare a atmosferei Copernicus, relatează marţi AFP, citează Agerpres.
"Aceşti nori de praf au adus cu ei niveluri ridicate de concentraţii de particule PM10" (al căror diametru este mai mic sau egal cu 10 microni - n.r.), a comentat Mark Parrington, om de ştiinţă în cadrul serviciului Copernicus.
"Am observat valorile calităţii aerului reducându-se semnificativ în regiunile afectate", a adăugat cercetătorul, menţionând în special Barcelona şi Marsilia.
Datele publicate pe site-ul Copernicus prezintă vârfuri ale concentraţiei PM10 de circa 50 micrograme pe metru cub în Marsilia sau Lyon şi de peste 60 în Barcelona.
Cel mai mare volum din acest praf de nisip din Sahara purtat de vânturile nordice ascendente, un fenomen care se manifestă de obicei mai târziu în an, s-a concentrat sâmbătă în sudul Franţei, notează AFP.
Cerul s-a colorat în roșu
Cerul s-a colorat în roşu sau galben şi cantităţi mari de praf s-au depus pe sol, "frapant pe suprafeţele acoperite de zăpadă din Alpi şi Pirinei", a remarcat Copernicus.
Norul de praf, care s-a ridicat până la o altitudine de cinci kilometri în atmosferă, a condus la depunerea a unor cantităţi de mai multe micrograme de particule pe metru pătrat pe o regiune extinsă din sudul Europei între 4 şi 8 februarie, un volum "de câteva sute de ori mai mare" în comparaţie cu media, se arată în comunicatul serviciului citat.
"Un sistem depresionar din Peninsula Iberică organizează un puternic flux aerian sudic, care a adus nisip din Sahara până în Franţa", a explicat la sfârşitul săptămânii trecute Meteo France, într-un comunicat publicat pe site-ul său. "Prezenţa nisipului în atmosferă a dat o culoare galben-portocalie cerului din sud-estul şi centrul ţării, sâmbătă dimineaţă", a precizat acelaşi comunicat.
Conform modelelor computerizate ale centrului de monitorizare specializată din cadrul Serviciului naţional de meteorologie spaniol, care are misiunea de a supraveghea la nivel european astfel de fenomene, norul de nisip şi praf saharian a traversat Spania pe direcţia nord-est pe parcursul zilei de sâmbătă.
Praful poate agrava problemele respiratorii
Acest praf care este ridicat în atmosferă în urma furtunile de nisip din Algeria poate de asemenea "agrava problemele respiratorii la oameni, poate avea un impact semnificativ asupra transportului rutier şi aerian şi poate reduce capacitatea panourilor solare", a remarcat Copernicus.
Meteorologii români au informat de asemenea că în această perioadă se vor înregistra depuneri de praf saharian în ţara noastră. Un fenomen similar a persistat deasupra României la jumătatea lunii mai a anului trecut, când praful saharian a fost prezent pe durata a câteva zile.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News