În Monitorul Oficial 1013 a fost publicată, vineri noapte, Hotărâre pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Măsurile intră în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021.
Noile restricții prevăd următoarele măsuri:
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22,00-05,00, cu anumite excepții;
- interzicerea, pentru o perioadă de 30 zile, desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21,00-05,00;
- activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;
- interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;
- interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;
- accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;
- organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;
- accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;
- abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;
- instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică