Noi restricţii pentru români. Dr. Marinescu explică IMPACTUL. ”E un RISC. Soluția CLARĂ”
Dr. Adrian Marinescu, specialist în boli infecţioase la Institutul Matei Balş din Capitală, a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, la ce ar trebui să ne aşteptăm de la măsurile de restricţie intrate în vigoare de luni, 9 noiembrie, dar şi unde s-ar putea face diferenţa. De asemenea, medicul ne-a vorbit şi despre posibilitatea testării în masă a populaţiei.
"Foarte adevărat este că nimeni nu va putea spune cu exactitate ce se va întâmpla în plan practic după aceste restricţii. Putem, însă, să ne gândim că, dintre aceste măsuri, unele probabil nu vor fi atât de eficiente. Mă refer aici la restricţionarea pe timp de noapte. E greu de crezut că va influenţa foarte mult. Sunt, de asemenea, şi măsuri care ar trebui să facă o diferenţă, ca de exemplu telemunca. Pentru că, aşa cum s-a demonstrat, la locul de muncă apar uşor focarele.
Legat de petrecerile private, aici e de discutat. Petrecerea privată e una, faptul că oamenii se întâlnesc într-un grup numeros acasă e alta. Aia e nu e petrecere privată, dar totuşi regulile nu se respectă. Putem explica, legat de risc, că este ceva real. E vorba de familia extinsă, de grupul de prieteni şi cunoscuţi, nu de părinţi şi copii. Dacă nu respecţi principiul prevenţiei, pentru că spui că ştii acea persoană, e un risc, te poţi infecta!
Peste aceste măsuri, ajungem la lucrurile mai mult decât restrictive. Dacă s-ar înţelege că orice persoană pe care o cunoaştem poate fi potenţial infectată, s-ar face diferenţa. Fiecare dintre noi trebuie să se ferească, nu e vorba de reglementare. Mai avem şi cazuri izolate de iresponsabilitate. Ei sunt o minoritate, dar fiind contagioşi, pot declanşa un focar", a declarat medicul Adrian Marinescu în exclusivitate pentru DC NEWS.
Testarea în masă, o soluţie?
"Nu există testare în masă. Nu poate să o facă nimeni. Ar însemna că testăm milioane de oameni la intervale regulate de timp. Vorbim de testare extinsă. E o soluţie clară! Ideal ar fi să testăm măcar 1 la sută din populaţie pe zi. Dacă nu avem capacitate cu teste PCR, vor veni testele rapide şi putem aşa. E vorba de cel puţin 150.000 - 200.000 de oameni pe zi", a mai spus medicul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News