Data publicării:

Noi restricţii pentru nevaccinaţi în Germania. Regula 2G, aplicată la restaurante şi nu numai

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay

Autorităţile din Germania au anunţat noi restricţii pentru a lupta împotriva pandemiei. 

Conform noilor reguli, la toate activităţile publice de divertisment, inclusiv la restaurante şi teatre, accesul se va face cu certificate COVID-19 care să ateste vaccinarea sau vindecarea. În unele situaţii, va fi necesar test atât pentru vindecaţi, cât şi pentru vaccinaţi (regula 2G plus).

De asemenea, accesul în magazine, cu excepţia celor alimentare, va fi permis doar persoanelor vaccinate sau vindecate.

Persoanele nevaccinate vor avea dreptul să se întâlnească doar cu grupuri de două persoane. La evenimentele publice organizate în interior, numărul maxim de persoane va fi de 200. Stadioanele vor putea funcţiona doar cu o capacitate de 30%-50% sau cel mult 15.000 de spectatori. Şcolile vor funcţiona normal, dar elevii vor trebui să poarte măşti, indiferent de vârstă. Noile măsuri vor fi aplicate prin decizii ale landurilor, urmând să fie aplicabile până pe 15 decembrie, cu posibilitatea prelungirii.

"Este necesar un act de solidaritate", a argumentat cancelarul în funcţie al Germaniei, Angela Merkel, conform postului RND şi site-ului T-online.de. Angela Merkel a refuzat să spună cât vor fi valabile certificatele care atestă vaccinarea, dar Comisia Europeană a recomandat recent o durată de nouă luni, scrie Mediafax.

Viitorul cancelar ar vrea vaccinare obligatorie

Viitorul cancelar german Olaf Scholz a declarat, miercuri, că este în favoarea vaccinării obligatorii împotriva COVID-19 pentru a opri focarul de infecţii în ţara sa, relatează AFP. Olaf Scholz a afirmat că a înţeles că există dezbateri pe acest subiect în Bundestag la care participă toate partidele, potrivit unor surse apropiate viitorului cancelar social-democrat, potrivit Agerpres.

Succesorul Angelei Merkel şi-a semnalat simpatia pentru o astfel de reglementare marţi, în cursul unei reuniuni între Merkel, succesorul acesteia şi liderii celor 16 landuri ale Germaniei, care ar putea duce la o înăsprire a restricţiilor anti-Covid, au precizat sursele citate.

Campania de vaccinare a dus până acum la vaccinarea completă a aproximativ 57 de milioane de persoane (68,5%). Vaccinarea obligatorie, respinsă mult timp de majoritatea germanilor, este de acum cerută de aproape două treimi dintre ei (64%), potrivit unui sondaj recent realizat de RTL şi ntv. VEZI CONTINUAREA AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel