Noi RESTRICȚII în Italia din cauza pandemiei de COVID-19. Ce regiuni sunt vizate
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Mai multe regiuni din Italia au anunțat restricții suplimentare pentru combaterea pandemiei.

Mai multe regiuni din Italia au anunţat restricţii suplimentare în ce priveşte viaţa publică, în încercarea de a opri răspândirea coronavirusului, transmite Agerpres, citând DPA.

Autorităţile din Sicilia au informat că toţi călătorii internaţionali vor trebui să se testeze la sosire şi să se înregistreze pe un site sau la un medic. Totodată, începând de miercuri, va deveni obligatoriu purtatul măştilor de protecţie în spaţiile publice pentru toţi cei cu vârste de peste 6 ani.

"Odată cu începutul sezonului gripal, intrăm într-o fază delicată a epidemiei", a subliniat preşedintele regiunii, Nello Musumeci, anunţând duminică seara noile măsuri.

Regiuni care au impus restricții suplimentare



Restricțiile vor fi în vigoare până cel puţin la 30 octombrie. În urmă cu o săptămână, o altă regiune din sudul Italiei, Campania, unde se află oraşul Napoli, a impus purtatul măştilor în public, inclusiv în aer liber, până cel puţin la 4 octombrie. Şi la Genoa, în nord-estul ţării, oamenilor li se cere ca în unele zone să poarte măşti în spaţiile publice deschise.

În toată Italia, purtatul măștii de protecție este obligatoriu în magazine, trenuri şi alte spaţii închise, iar între orele 06.00-18.00, şi în aer liber în locurile aglomerate.

Duminică Italia a raportat un număr de 1.766 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus. Bilanţul cazurilor confirmate de la începutul epidemiei a ajuns la circa 310.00, dintre care peste 35.800 de decese.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel