Ministerul Sănătății a revenit cu un nou pachet de servicii medicale de bază. Pentru asigurați, pachetul de baza, împreună cu programele naționale de sănătate, rămâne în continuare foarte generos, dar vor fi introduse listele de așteptare în spitale pentru toți pacientii care nu sunt urgențe. În plus, numarul consultațiilor la specialist va fi limitat. Pe lângă toate acestea, va fi introdusă și o nouă listă de medicamente compensate.
Cele mai multe medicamente incluse pe noua listă de compensate, care ar putea intra în vigoare odată cu pachetul de servicii de bază - cel mai probabil la 1 martie, sunt pentru cancer (inclusiv leucemii), diabet, boli reumatice, prevenirea accidentelor vasculare (anticoagulante) și hepatite virale. De asemenea, lista conţine, printre altele, medicamente pentru insuficienţă cardiacă cronică, boli rare, Parkinson, epilepsie, osteoporoză, tratamente post-transplant (în cazul respingerii grefei) şi episoade depresive majore.
Noua listă a fost dată publicităţii duminică de Ministerul Sănătăţii și a fost elaborată de 16 comisii cu peste 120 medici, profesori şi academicieni, a precizat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit Mediafax. Specialiştii din comisii propun ca din cele 130 de molecule admise pe noua listă, 120 să fie prescrise utilizându-se protocoale specifice, care vor fi obligatorii.
Este prima dată în România când se propune o listă nouă de medicamente compensate elaborată după o metodologie de evaluare agreată la nivel internațional, ceea ce a impus activități suplimentare de organizare și funcționare. La sfârșitul lunii ianuarie urmează ca acest proiect să fie înaintat Guvernului pentru aprobare. Lista medicamentelor subvenționate de stat nu a mai fost actualizată în Romania de peste patru ani, accesul pacienților la terapii noi fiind astfel restricționat.
Noul pachet de bază aduce schimbări importante pentru sănătatea românilor: consultațiile vor fi numărate
În cabinetul medical, pentru bolile nou apărute se vor putea acorda două consultații la medicul de familie/episod, maximum patru seturi de analize și un bilet de trimitere la specialist. La pacienții cu risc crescut vor putea fi acordate trei consultații la medicul de familie/episod, două trimiteri la specialist și maxim șase seturi de analize. Pentru pacienții cu risc cardiovascular înalt, diabet zaharat tip 2, depresie și tulburări de creștere la copil se vor acorda patru consultații pe an la medicul de familie și alte patru consultații/an programate. Pentru pacienții cu complicații se mai pot acorda maximum trei consultații suplimentare/an, ducându-se așadar la un total potențial de maximum 11 consultatii pe an pentru pacientii cu aceste boli. Pentru alte boli cronice se vor putea efectua două consultații la medicul de familie, un consult la medicul specialist și două seturi de analize pe an.
VEZI ȘI: Noul pachet de bază, prezentat de Ministerul Sănătăţii
În policlinici, pentru fiecare boală acută nouă se vor acorda o consultație de circa 20 de minute în care se diagnostichează boala și alte două consultații scurte, nu mai lungi de zece minute. Pentru bolile cronice stabile se va acorda o consultație scurtă de 10 minute o dată la trei luni sau o consultație de 20 de minute tot o dată la trei luni. Pentru eliberarea de rețeta se poate acorda o consultație scurtă suplimentară. Pentru bolile oncologice se vor acorda cel puțin o consultație pe luna plus trei consultații la diagnosticare, în funcție de nivelul de urgență.
În spital, pacienții cu bilet de internare vor putea fi programați pentru internare, în funcție de boală, gravitatea ei și „disponibilitatea serviciilor” spitalului solicitat, scrie Hotnews.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Horoscop 4-16 mai. Zodia care trebuie să vadă jumătatea plină a paharului. Daniela Simulescu: Evitați aceste discuții la locul de muncă - Video
- Horoscop 7 mai: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme cu banii. Ai mare grijă, zilele acestea!
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Horoscop 6-14 mai. Daniela Simulescu evidențiază o zodie care are nevoie de smerenie: Ce vă trebuie mai mult? - Video
- Ce înseamnă credința pentru omul modern. Cuvintele preotului ne liniștesc: Întotdeauna avem această lumină în noi
- Chirieac, despre ceremonia lui Putin: Este un ucigaș căutat și interzis în toate statele civilizate ale lumii
- Soarele, sextil cu Saturn. Zodia care trebuie să aibă grijă cu ceea ce-i cere partenerului