Noi informații despre o descoperire istorică făcută în România
Acum un an, pe 10 februarie 2015, la Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan" din Bârlad, județul Vaslui s-a realizat o descoperire ştiinţifică cu un ecou foarte mare în comunitatea ştiinţifică internaţională. Este vorba despre nova roşie lumininoasă din galaxia Messier 101, un obiect extrem de rar şi foarte puţin studiat până în prezent.
Raportat iniţial ca o posibilă supernovă cu denumirea PSN J14021678+5426205, s-a dovedit mai târziu că este cu totul altceva: o novă şi nu una obişnuită, ci una luminoasă roşie, o categorie foarte rară de nove care se formează în general în urma fuzionării a două stele din secvenţa principală.
La un an de la această descoperire, o echipă formată din oameni de ştiinţă din Rusia au finalizat de redactat o lucrare ştiiţifică foarte interesantă, ce explică detaliat natura acestui obiect descoperit la Bârlad. Una din concluzii este că nova roşie luminoasă din galaxia Messier 101 s-a manifestat în parametri extremi: o durată de erupţie maximă, o amplitudine a erupţiei minimă, şi o luminozitate maximă posibilă pentru acest tip. Se pare ca a fost un sistem binar format din două stele gigante, angrenate pe o orbită ce a dus în final la unirea/fuzionarea lor. În urma acestui proces a rezultat o stea roşie supergigantă, ceva asemănător cu Betelgeuse din galaxia noastră.
Atât lucrarea amintită, cât şi noua telegramă emisă pe 28 ianuarie 2016, confirmă încă odată că descoperirea aparţine Obsevatorului Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan" din Bârlad, județul Vaslui, România.
Mai multe detalii o să apară în numărul 5 al revistei de astronomie „Perseus", care va fi publicată în luna mai al anului acesta.
Sursa acestor informaţii dar şi alte detalii ştiinţifice le puteți găsiţi în lucrarea originală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News